Miercuri, 9 Octombrie 2024, a avut loc o coliziune între un autoturism și un cap de pod în localitatea Poiana Stampei.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, în urma evenimentului, conducătorul autoturismului, conștient și cooperant, a rămas încarcerat în interiorul autovehiculului fiind extras de către echipajul specializat pentru descarcerare și predat echipajului de prim ajutor. Ulterior acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari ai Punctului de Lucru Poiana Stampei cu o autospecială de stingere dotată cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2.