La data de 9 Martie 2024, în jurul orei 20:00 polițiștii SPR 2 Ipoteşti au obținut informații cu privire la faptul că o persoană se afla la braconaj piscicol pe malul drept al Siretului în localitatea Stamate, comuna Fântânele.
Polițiștii s-au deplasat în zona malului drept al râului Siret și a fost identificat un localnic, care monta plasa monofilament în albia râului. Tot la fața locului a fost identificat un autoturism aparținând bărbatului, în portbagajul căruia s-au găsit două undițe, iar într-un sac se afla o altă plasă monofilament. În apropierea autoturismului a mai fost identificată încă o altă plasă monofilament.
Cu ocazia deplasării la albia râului, a fost identificată o plasă monofilament ce era ancorată și fixată pe o lungime de aproximativ 150 metri în albia râului.
Fiind scoasă plasa din apă, s-a constatat că în aceasta era prins pește din specia somn care a fost eliberat în apa Siretului.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de producerea, importul, deținerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă monofilament în apele continentale și în apele maritime interioare, cercetările fiind continuate de către polițiștii Postului de Poliție Fântânele.