Județul Suceava » Știri » Dosare penale la regimul rutier întocmite de către polițiști

Dosare penale la regimul rutier întocmite de către polițiști

La data de 4 Februarie 2024, ora 19:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, în timp ce desfăşurau activităţi specifice pe strada Ciprian Porumbescu din municipiul Suceava, au identificat un autoturism care circula dinspre strada Vasile Bumbac. S-a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului, la volanul acestuia fiind identificat un tânăr de 19 ani, din comuna Bogdănești.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere ce urmează a fi soluţionat procedural de către lucrători de poliţie din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene.

La data de 4 Februarie 2024, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectuau serviciul de îndrumare, supraveghere şi control al traficului rutier, cu autospeciala pe strada Petru Rareș, din orașul Vicovu de Sus, au observat în trafic un autoturism despre care existau indicii cu privire la faptul că autorizația de circulație provizorie este expirată, motiv pentru care au oprit pentru control autoturismul, prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat domiciliat în oraș Vicovu de Sus, având dreptul de a conduce valabil. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date cu privire la autoturism, s-a stabilit faptul că numerele provizorii figurează alocate unui alt vehicul și sunt expirate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

La data de 4 Februarie 2024, ora 22:30, patrula din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni – Biroul Ordine Publică, efectua serviciul de patrulare la intersecția strada Armatei cu strada Topitoriei și a oprit pentru control autoturismul care circula din direcția com. Preutești spre centrul municipiului Fălticeni. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că la volan se află conducătorul auto domiciliat în orașul Dolhasca, care a prezentat pentru control documentul de identitate, precum și documentele autoturismului. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat că șoferul figurează ca posesor al permisului de conducere având însă dreptul de conducere reținut. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest de către lucrătorii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere care va fi soluționat de către lucrătorii Poliției Municipiului Fălticeni – Compartimentul Rutier.

Scroll to Top