Județul Suceava » Știri » Dosare penale la regimul rutier întocmite de către polițiști

Dosare penale la regimul rutier întocmite de către polițiști

La data de 30.08.2024, ora 4:02, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, în timp ce efectua activități de supraveghere și control trafic rutier pe DN 17A, pe raza comunei Marginea, a oprit regulamentar un autoturism condus de către un bărbat domiciliat în comuna Marginea care a prezentat pentru control atât documentele personale cât și documentele autoturismului condus.

În autoturism se mai aflau alți trei pasageri, toți din comuna Marginea. Deoarece emana halenă alcoolică și prezenta un comportament deviant, s-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru din dotare, reieșind o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru acest motiv, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde cu consimțământul său i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, ce urmează a fi soluționat procedural de către lucrătorii Secției 3 Poliție Rurală Marginea.

La data de 30 August 2024, în jurul orei 15 :10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza comunei Arbore, pe strada Morii, au oprit cu semnale acustice sonore și luminoase un ATV, neînmatriculat / neînregistrat capacitate cilindrică de 400 cc. S-a procedat la legitimarea conducătoarei ATV-ului, ocazie cu care s-a constatat că este o tânără din comuna Arbore. Pasagera de pe ATV-ul condus a fost identificată, de asemenea tot în persoane unei tinere din satul Arbore. Conducătoarea ATV-ului a fost verificată în bazele de date ale Poliției Române unde s-a constatat că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, totadată a fost verificat și ATV-ul, unde s-a constatat că nu figurează înmatriculat sau înregistrat. Având în vedere cele constatate, s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatricula sau înregistrat.

Scroll to Top