Județul Suceava » Știri » Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști

Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiști

La 3 Martie 2024, orele 12.10, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Numărul 3 Marginea au oprit pentru control autoturismul ce se deplasa pe drumul comunal strada Teiului de pe raza comunei Marginea.

Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr în vârstă de 17 ani, domiciliat în comuna Marginea, acesta oprind autoturismul pe partea dreaptă a carosabilului, iar la vederea organelor de poliție aplecându-se în jos, ulterior trecând pe scaunul pasagerului, deși se afla singur în autoturism. Au fost efectuate verificări în bazele de date constatându-se faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto. Fiind întrebat cu privire la împrejurările în care a intrat în posesia autoturismului, tânărul a precizat faptul că l-a luat din fața imobilului unde locuiește, fără știrea fratelui său, sau a altor persoane. În cauză urmează a se efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

La 3 Martie 2024, orele 14.55, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Numărul 3 Marginea au oprit pentru control autoturismul condus de către o femeie de 22 ani domiciliată în comuna Voitinel, pe drumul comunal de pe raza comunei Horodnic de Sus. În momentul legitimării, femeia a precizat faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto. În autoturism se mai afla în calitate de pasager, soțul coducătoarei auto. Au fost efectuate verificări în bazele de date, constatându-se faptul că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto. Referitor la împreujurările în care a intrat în posesia autoturismului, femeia a precizat faptul că acesta este condus în mod regulat de către soțul său, care la data de 3 Martie 2024, la insistențele sale, i l-a încredințat pentru a fi condus în zona în care a fost depistată de către polițiști. În cauză urmează a se efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pe drumurile publice, unei persoane despre care se știe că nu deține permis de conducere.

La data de 3 Martie 2024, orele 23:26, polițiștii Serviciului Rutier – IPJ Suceava, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier pe strada Ștefan cel Mare pe raza municipiului Suceava, cu autospeciala de poliție, au efectuat semnal regulamentar de oprire autoturismului condus de către un bărbat de 42 de ani din municipiul Suceava. După ce și-au declinat calitatea, agenții de poliție au solicitat conducătorului auto documentele personale şi ale autovehiculului și să se supună testării cu aparatul etilometru. În urma testării alcoolscopice a rezultat o concentrație alcoolică de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost solicitate documentele personale și ale autovehiculului, conducătorul auto declarând verbal că nu le are asupra sa. S-a procedat la interogarea bazei de date și a rezultat că șoferul are permisul de conducere suspendat. Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere.

Scroll to Top