Județul Suceava

19 sancțiunicontravenționale aplicate de către polițiștii din cadrul biroului pentru protecția animalelor la târgul de la Verești

19 sancțiunicontravenționale aplicate de către polițiștii din cadrul biroului pentru protecția animalelor la târgul de la Verești

La data de 22 Septembrie 2024, între orele 6:00 – 12:00, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava au organizat în târgul și piața agroalimentară de la Verești o acțiune în sistem integrat împreună cu polițiști de ordine publică, din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice dar și cu specialiști DSVSA Suceava.

Incendiu la două gospodării din localitatea Fântâna Mare

Incendiu la două gospodării din localitatea Fântâna Mare

Astăzi, 26 Septembrie 2024, a avut loc un incendiu la două gospodării din localitatea Fântâna Mare.

Clubul Sportiv Universitar (CSU) Suceava – Asociația Clubul Sportiv (ACS) Handbal Club (HC) Buzău 2012

Sâmbătă, 28 Septembrie 2024, începând cu ora 17:30, în Sala de Sport Dumitru Bernicu din Suceava va avea loc meciul de handbal masculin din Liga Zimbrilor dintre echipele Clubul Sportiv Universitar (CSU) Suceava și Asociația Clubul Sportiv (ACS) Handbal Club (HC) Buzău 2012.

Scroll to Top