Municipiul Rădăuți

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Bucovina Rădăuți – Asociația Clubul Sportiv (ACS) Șomuz Fălticeni

Sâmbătă, 23 Martie 2024, începând cu ora 15:00, pe Stadionul Municipal Rădăuți va avea loc meciul de fotbal masculin din cadrul Ligii 3 între echipele Clubul Sportiv Municipal (CSM) Bucovina Rădăuți și Asociația Clubul Sportiv (ACS) Șomuz Fălticeni.

Un final fericit, cu sprijinul jandarmilor rădăuțeni

Vineri, 15 Martie 2024, în jurul orei 13:00, pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Rădăuți au observat pe strada Călărași din municipiul Rădăuți un copil care se deplasa cu o tricicletă pe mijlocul părții carosabile, nefiind însoțit de nicio persoană.

Două mandate puse în executare de polițiștii din Rădăuți în cadrul unei acțiuni pentru identificarea persoanelor condamnate care se sustrag executării pedepselor cu închisoarea

În baza planului de acțiune pe linia persoanelor față de care au fost dispuse măsuri de urmărire conform legii și a celor față de care au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, la data de 11 Martie 2024, dispozitivul de acțiune din cadrul Biroului Investigații Criminale Rădăuți a desfășurat activități investigativ-informative pe raza de competență în vederea depistării și arestării persoanelor care se sustrag de la executarea pedepsei cu închisoarea.

Amplă acțiune organizată de polițiști pentru identificarea celor care consumă alcool și droguri și pun în pericol siguranța rutieră

Amplă acțiune organizată de polițiști pentru identificarea celor care consumă alcool și droguri și pun în pericol siguranța rutieră

Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în scopul reducerii numărului și consecințelor accidentelor rutiere grave, în ultimele două zile, la nivelul județului Suceava, s-au desfășurat actiuni punctuale, în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.

Clubul Sportiv Municipal (CSM) Bucovina Rădăuți – Clubul Sportiv (CS) Aerostar Bacău

Sâmbătă, 9 Martie 2024, începând cu ora 15:00, pe Stadionul Municipal Rădăuți va avea loc meciul de fotbal masculin din cadrul Ligii 3 între echipele Clubul Sportiv Municipal (CSM) Bucovina Rădăuți și Clubul Sportiv (CS) Aerostar Bacău.

Scroll to Top