Orașul Solca

Peste 160 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în cadrul unei razii de amploare în zona Solca, Arbore, Dornești și Voitinel

Peste 160 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiști în cadrul unei razii de amploare în zona Solca, Arbore, Dornești și Voitinel

La data de 18 Octombrie 2024, Serviciul Ordine Publică – IPJ Suceava a organizat și coordonat o razie cu efective sporite în zonele Solca, Arbore, Dornești și Voitinel. În toate cele 4 localități s-a acționat în intervale de tip punctuale și delimitate, fiind vizate succesiv prin acțiuni tip blitz zonele cu risc infracțional și victimal ridicat, zonele adiacente unităților de alimentație publică, zona unităților de învățământ și segmentele de drum cu risc accidentogen crescut.

Ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava

În data de 2 august 2024, începând cu ora 10:00, la sediul Instituției Prefectului – județul Suceava s-a organizat și desfășurat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava, în format restrâns, prezidată de prefectul județului Suceava.

Ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava

Vineri, 26 Iulie 2024, la sediul Instituției Prefectului – județul Suceava, s-a organizat și desfășurat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava, în format restrâns, prezidată de prefectul județului Suceava, Gheorghe Alexandru Moldovan.

Ședință tehnică a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava pe tema situației privind furnizarea apei potabile către populație în orașul Solca

Ședință tehnică a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava pe tema situației privind furnizarea apei potabile către populație în orașul Solca

Joi, 18 Iulie 2024, a avut loc o nouă ședință tehnică a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, pe tema situației privind furnizarea apei potabile către populație în orașul Solca, respectiv imposibilitatea tratării apei brute preluată din sursa de suprafață, lacul Solcuța.

Ședință tehnică a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava

Luni, 15 Iulie 2024, a avut loc o ședință tehnică a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, prezidată de către prefectul Gheorghe Alexandru Moldovan, și la care au mai participat subprefecții județului Suceava, Florin Sinescu și Cristian Șologon, precum și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava, ai Comisariatului Județean al Gărzii Naționale de Mediu, ai Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, ai ACET SA Suceava și ai Direcției Silvice Suceava.

Incendiu în orașul Solca

Incendiu în orașul Solca

Marți, 11 Iunie 2024, militarii Gărzii de Intervenție Solca și ai Detașamentului de pompieri Rădăuți, împreună cu Serviciile voluntare pentru situații de urgență Cajvana, Botoșana, Cacica și Arbore, au intervenit cu opt autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Solca.

Material lemnos confiscat de polițiști

La data de 20 Aprilie 2024, ora 17:10, echipajul de poliție din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta, fiind în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe DN 17, pe raza comunei Pojorâta, satul Valea Putnei, a oprit pentru control un ansambl de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă în care se afla încărcată cherestea tivită, specia molid.

Scroll to Top