România

Nu consumați alcool sau droguri și vă urcați la volan

La data de 19 Ianuarie 2024, în jurul orei 1:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Biroul de Ordine Publică, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat un autoturism care circula pe strada Piața Unirii dinspre parcarea centrală a municipiului Rădăuți și care nu a oprit la culoarea roșie a semaforului, continuându-și deplasarea pe strada Dimitrie Onciul.

Bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie arestat pentru 30 de zile

La data de 13 Ianuarie 2024, ora 20:40, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un bărbat cu privire la faptul că este posibil să se fi comis o tentativă de tâlhărie, deoarece a auzit țipetele unei femei, iar mai apoi a văzut un bărbat fugind cu o poșetă.

Permis suspendat și sancțiuni contravenționale în valoare de peste trei mii de lei aplicate de polițiști unui șofer care a încercat să fugă fiind imobilizat și încătușat

La data de 18 Ianuarie 2024, în jurul orei 23:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc – Compartimentul Rutier, în timp ce se aflau în desfășurarea atribuților de serviciu pe Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc au observat conducătorul unui autovehicul pîncălcând marcajul longitudinal continuu.

Dosar penal pentru conducere fără permis

La data de 18 Ianuarie 2024, în jurul orelor 22:30, polițiștii Biroului de Ordine Publică, din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei, în timp ce se aflau în serviciu de patrulare și se deplasau pe strada Vicilicilor, din municipiul Vatra Dornei, au observat un autoturism care la vederea autospecialei poliției a încercat să se sustragă prin schimbarea direcției de mers, fapt pentru care a fost oprit pe strada Oborului.

Peste șase sute de activități de informare și prevenire desfășurate de polițiștii biroului siguranță școlară în anul preceden

Peste șase sute de activități de informare și prevenire desfășurate de polițiștii biroului siguranță școlară în anul preceden

În anul 2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat 678 de activități informativ-preventive în cadrul orelor de curs care au avut ca scop informarea elevilor cu privire la răspunderea contravențională și penală, prevenirea delincvenței juvenile, prevenirea bullyingului și a violenței fizice… beneficiari fiind 29.283 elevi și cadre didactice.

Scroll to Top