Radu Bercea – Arta ca mărturie și destin
Miercuri, 15 Octombrie 2025, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Municipală din Câmpulung Moldovenesc va avea loc vernisajul expoziției Arta ca mărturie și destin semnată de Radu Bercea.
Miercuri, 15 Octombrie 2025, începând cu ora 17:00, la Biblioteca Municipală din Câmpulung Moldovenesc va avea loc vernisajul expoziției Arta ca mărturie și destin semnată de Radu Bercea.
Vineri, 17 Octombrie 2025, începând cu ora 20:00, Amurg din Suceava te invită să te distrezi alături de Grim-Ex.
Compania de Transport Public Local (TPL) Suceava a anunțat o modificare a traseului pentru linia 23, care a intrat în vigoare începând de astăzi, 13 Octombrie 2025.
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a stabilit perioada în care elevii din județ vor beneficia de vacanța de schi în anul școlar 2025-2026.
Casa Municipală de Cultură Rădăuți a anunțat că organizează o nouă serie de cursuri pentru persoanele care doresc să învețe să cânte la un instrument muzical.
Municipiul Fălticeni a adus un omagiu poetului Nicolae Labiș sâmbătă, 11 Octombrie 2025, printr-un eveniment emoționant în cadrul căruia a fost dezvelit un bust dedicat acestuia.
Două persoane au fost transportate la spital, una dintre ele fiind în stare de inconștiență, în urma unui accident rutier produs duminică, 12 Octombrie 2025, în orașul Gura Humorului, în care au fost implicate două motociclete.
Șase persoane, printre care se numără și doi minori, au fost rănite și transportate la spital, duminică, 12 Octombrie 2025, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Frătăuții Vechi.
Consiliul Județean Suceava a finalizat lucrările care îi reveneau în cadrul proiectului de modernizare a sistemului de aterizare instrumental (ILS CAT III) de la Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare.
Având în vedere că în unele zone ale județului se înregistrează precipitații sub formă de ploaie și intensificări ale vântului, fenomene care duc la un carosabil umed și riscuri în trafic, polițiștii au transmis o serie de recomandări pentru șoferi.