România

Un șofer din Suceava a fost amendat de polițiști, iar cheresteaua pe care o transporta fără documente legale a fost confiscată în urma unui control în orașul Solca

Polițiștii din Solca au interceptat vineri, 18 Iulie 2025, un transport ilegal de material lemnos, în cadrul unei acțiuni de combatere a delictelor silvice. Un șofer din municipiul Suceava a fost sancționat contravențional, iar cheresteaua pe care o transporta a fost confiscată.

Un bărbat din Zvoriștea, prins la volan fără permis și sub influența băuturilor alcoolice, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști în urma administrării probatoriului

Un bărbat din satul Buda, comuna Zvoriștea, a fost reținut vineri, 18 iulie, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind cercetat penal pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.

O femeie din Marginea a obținut un ordin de protecție provizoriu împotriva soțului plecat la muncă în străinătate, după ce a fost amenințată de acesta prin telefon

Polițiștii de la Secția 3 Poliție Rurală Marginea au emis vineri, 18 Iulie 2025, un ordin de protecție provizoriu pentru o femeie din comună, după ce aceasta a fost amenințată telefonic cu acte de violență de către soțul ei, plecat la muncă în străinătate.

Trei tineri cu vârste între 17 și 19 ani au fost reținuți de polițiști, fiind bănuiți că au furat într-o singură noapte unelte de 5.000 de euro și 150 de litri de motorină

Polițiștii de la Secția 8 Poliție Rurală Adâncata au reținut vineri, 18 Iulie 2025, trei tineri, cu vârste între 17 și 19 ani, bănuiți de comiterea a două fapte de furt calificat în aceeași noapte.

Un șofer de 43 de ani din Dolhești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști vineri noapte, conducând cu o alcoolemie de 0,68 mg/l în aerul expirat

Un bărbat de 43 de ani din comuna Dolhești este cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului, după ce a fost oprit în trafic de polițiști, vineri noaptea, în localitatea Dolheștii Mari.

Polițiștii atrag atenția asupra riscurilor platformelor de investiții online bazate pe inteligență artificială, care promit câștiguri rapide, dar blochează retragerile de fonduri

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava atrage atenția cetățenilor asupra riscurilor ridicate asociate cu platformele de investiții bazate pe inteligență artificială, care promit câștiguri rapide și nerealiste.

La Hram în Sfîntu Ilie (2025)

La Hram în Sfîntu Ilie (2025)

Duminică, 20 Iulie 2025, începând cu ora 16:00, la Căminul Cultural Sfântu Ilie va avea loc evenimentul La Hram în Sfîntu Ilie.

Scroll to Top