Ordin provizoriu de protecție emis de către polițiști
La data de 17 Octombrie 2024, în jurul orei 13:30, polițiștii au fost sesizați de către no femeie cu privire la faptul că a fost agresată fizic de soțul acesteia.
La data de 17 Octombrie 2024, în jurul orei 13:30, polițiștii au fost sesizați de către no femeie cu privire la faptul că a fost agresată fizic de soțul acesteia.
La data de 18 Octombrie 2024, Serviciul Ordine Publică – IPJ Suceava a organizat și coordonat o razie cu efective sporite în zonele Solca, Arbore, Dornești și Voitinel. În toate cele 4 localități s-a acționat în intervale de tip punctuale și delimitate, fiind vizate succesiv prin acțiuni tip blitz zonele cu risc infracțional și victimal ridicat, zonele adiacente unităților de alimentație publică, zona unităților de învățământ și segmentele de drum cu risc accidentogen crescut.
Astăzi, 19 Octombrie 2024, a avut loc o explozie în interiorul unui apartament dintr-un bloc de locuințe din satul Molid, comuna Vama.
Astăzi, 19 Octombrie 2024, pompierii militari de la subunitățile din Dolhasca și Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului voluntar pentru situații de urgență Dolhasca, au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în orașul Dolhasca.
Vineri, 19 Octombrie 2024, Ștafeta Veteranilor a ajuns la Suceava.
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava (USV) găzduiește una din cele 16 secții de votare organizate în România pentru cetățenii Republicii Moldova.
Sâmbătă, 19 Octombrie 2024, începând cu ora 22:00, Epicentru Steak Pub din Suceava te invită să te distrezi alături de Emilian Chiribeș și Roberta Maxim.
În perioada 12-19 Octombrie 2024, un grup format din 12 studenți, însoțiți de lectorul Simone Weiss de la Universitatea de Științe Aplicate Emden-Leer, Departamentul de Asistență Socială și Sănătate (Germania), se află într-o vizită de studiu în România, la invitația Facultății de Istorie, Geografie și Științe Sociale din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava.
În data de 10 Octombrie 2024, lector univ. dr. Marin Gherman, responsabil din partea Universității Ștefan cel Mare din Suceava pentru proiectul Erasmus+ RENT, și lector univ. dr. Gina Puică, membru în același proiect, au organizat, la București, conferința-dezbatere Sprijin european pentru tinerii adulți în exil. O abordare comparativă între Franța și România.
Dolciano, brandul preferat al celor care iubesc deliciile din ingrediente premium, prezent în Iași cu patru magazine în Palas, Iulius Mall, Family Market Bucium și Family Market Miroslava, își așteaptă publicul în noua sa locație din Iulius Mall Suceava, începând de astăzi, 18 Octombrie 2024.