Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV)

USV dă startul sesiunii de toamnă a concursului de admitere

USV dă startul sesiunii de toamnă a concursului de admitere

Luni, 2 Septembrie 2024, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava dă startul sesiunii de toamnă a concursului de admitere 2024, care se va desfășura până pe 13 septembrie (fără zilele de sâmbătă și duminică) pentru specializările unde nu există probe, respectiv 12 Septembrie 2024, pentru specializările unde există probe.

Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava organizează prima sesiune de admitere la noul program de medicină

Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava organizează prima sesiune de admitere la noul program de medicină

Noul program de Medicină din cadrul Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava (USV) a fost aprobat prin Hotărârea de Guvern numărul 1030 din 21 August 2024, fiind inclus în Nomenclatorul domeniilor și al specializărilor / programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2024-2025, publicat în Monitorul Oficial de vineri, 23 August 2024.

USM, USV, Academia Română și Comitetul Național al Istoricilor din România organizează cea de-a IV-a ediție a Congresului Național al Istoricilor Români (CNIR)

În perioada 27-31 August 2024, Universitatea de Stat din Moldova (USM), împreună cu Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava (USV), Academia Română și Comitetul Național al Istoricilor din România, organizează cea de-a IV-a ediție a Congresului Național al Istoricilor Români (CNIR).

La USV se va desfășura "Conferința Discurs critic și variație lingvistică"

La USV se va desfășura “Conferința Discurs critic și variație lingvistică”

În perioada 18-19 Iulie 2024, la Universitatea Ștefan cel Mar din Suceava, se va desfășura, sub patronajul Şcolii doctorale de Ştiinţe socioumane (domeniul Filologie), în colaborare cu Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Asociaţia de Studii filologice Akademos şi Centrul COACH USV, ediția a XIII-a a Conferinței Discurs critic și variație lingvistică.

Scroll to Top