Județul Suceava » Știri » Eveniment rutier cercetat de polițiști

Eveniment rutier cercetat de polițiști

La data de 20 Martie 2024, în jurul orei 13:15, o femeie din comuna Şerbăuţi, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ana Ipătescu, la intersecţia cu strada Mitropoliei, dirijată cu semafor electric aflat în funcţiune, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un bărbat din comuna Şcheia, care a oprit la culoarea roşie a semaforului.

În urma evenimentului rutier, cei doi conducători auto au stabilit că au rezultat doar pagube materiale şi se vor întâlni ulterior pentru a întocmi un formular amiabil.

Ulterior, bărbatul care conducea autoturismul s-a prezentat la UPU Suceava, întrucât acuza dureri în zona pieptului, fără a rămâne internat.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative, ulterior fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei,

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul savârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Scroll to Top