La data de 8 Martie 2024, în jurul orei 22:20, pe strada Nicolae Iorga din muniicpiul Suceava a avut loc un accident rutier cu implicarea a două autoturisme.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că un autoturism în care se aflau doi bărbați de 33 și 36 de ani din municipiul Suceava a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către o femeie de 36 de ani din municipiul Suceava. În momentul impactului în interiorul primului autoturism (prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă) se aflau două persoane de sex masculin, respectiv doi bărbați de 36 și 33 de ani, fără a se putea stabili cu exactitate care dintre aceștia se afla la volanul vehiculului, între declarațiile celor doi existand neconcordanțe.
În urma accidentului de circulație a rezultat vătămarea corporală ușoară a unuia dintre bărbați și a conducătoarei auto de 36 ani.
Bărbatul de 33 de ani din autoturismul prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i s-au prelevat două mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, conducătoarea auto de 36 ani a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesteia i s-a prelevat o mostră biologică de sânge necesare în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Bărbatul de 36 ani (aflat și el în autoturismul prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă) a refuzat testarea cu aparatul etilometru și, de asemeanea, a refuzat și prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi extinse cercetările în funcție de probatoriul administrat și a fi dispuse și măsuri procesuale.
Totodată, polițiștii au dispus imobilizarea utoturismului prevăzut cu post de conducere pe partea dreaptă, întrucât, din verificări s-a stabilit cu nu avea ITP și nici RCA valabile.