În ziua de 12 Octombrie 2024, în jurul orei 8:00, un bărbat în vârstă de 68 de ani din municipiul Suceava conducea un autoturism pe DJ 177A în interiorul localității Doroteia, având ca pasagere două femei de 60 de ani și respectiv în vârstă de 76 de ani, iar când a ajuns la intersecția DJ 177A cu DC 30D a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un tânăr în vârstă de 19 ani din comuna Stulpicani.
În urma impactului autoturismul condus de către bărbatul de 68 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism condus de către o femeie în vârstă de 39 de ani, din localitatea Doroteia. În urma accidentului a rezultat avarierea celor trei autoturisme și vătămarea ușoară a șoferului de 68 ani și a celor două pasagere din mașina acestuia. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru toți șoferii. Cercetările vor fi continuate de polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliţiei Oraşului Gura Humorului, sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cauza urmând a fi soluţionată procedural.
La data de 12 Octombrie 2024, ora 16:40, un bărbat de 25 de ani din comuna Straja a condus o motocicletă pe DN 2H, în afara localității Horodnic de Jos, din direcția municipiului Rădăuți către comuna Gălănești, și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus de mers de către un bărbat de de 23 de ani din municipiul Pașcani, județul Iași. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea motociclistului care a fost transportat la unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. La fața locului, șoferul de 23 ani a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Motociclistul nu a putut fi testat cu aparatul etilometru din motive medicale, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vedere stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii devătămare corporală din culpă.
La 13 Octombrie 2024, ora 2:32 Poliţia Oraşului Gura Humorului au fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că un bărbat a căzut într-u șanț cu scuterul. Din primele verificări, s-a stabilit faptul că la data de 13 Octombrie 2024, în jurul orei 2:00, un tânăr în vârstă de 20 ani din comuna Pârteștii de Jos a condus un motociclu pe DC 24A, în localitatea Deleni, a pătruns pe contrasens pierzând controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap pod. Din cauza leziunilor, conducătorul motociclului nu a putut fi testat cu aparatul etilometru, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a procedat la verificarea în bazele de date, stabilindu-se faptul că persoana în cauză, nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. S-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de conducerea unui vehicul fără a avea permis de conducere și vătămare corporală din culpă.