La data de 7 Noiembrie 2024, orele 17:00, un bărbat de 81 de ani din satul Rotunda, orașul Liteni, a transportat în lada unui motociclulu doi copii minori.
La intersecția cu un drum comunal a efectuat un viraj incorect și fără să se asigure la stânga, intrând în coliziune cu parapetul din beton al podețului. În urma coliziunii, atât conducătorul motociclului cât și unul dintre minorii transportați au suferit leziuni fiind transportați cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni. Conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
La data de 7 Noiembrie 2024, în jurul orei 22:15, un bărbat de 34 ani din comuna Stulpicani a condus un autoturism pe DN 17B, iar când a ajuns pe raza orașului Broșteni, pe DN 17B, a ieșit în afara părții carosabile și a intrat în coliziune cu un parapet din beton. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu etilometrul din cauza leziunilor suferite, dar i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările vor fi efectuate de lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.