La data de 2 Februarie 2024, în jurul orei 7:40, un bărbat, în timp ce conducea autoturismul pe strada 1 Mai din municipiul Rădăuți, având direcția de deplasare dinspre comuna Frătăuții Vechi către Rădăuți, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în șanțul din beton din partea dreaptă a sensului său de deplasare.
Ca urmare a evenimentului rutier a rezultat avarierea vehiculului, cât și vătămarea corporală ușoară din culpă a conducătorului auto. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. art. 196, alin. (2) rap. la art. 194, alin. (1), lit. b) din Codul Penal.
În ziua de 2 Februarie 2024, în jurul orei 11:40, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Gălănești, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 178F pe raza localității Hurjuieni, având direcția de deplasare dinspre comuna Gălănești, către comuna Frătăuții Vechi, a efectuat viraj stânga într-o intersecție fără a acorda prioritate autospecialei de poliție condusă de un agent în vârstă de 39 de ani, din comuna Arbore, din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, care se deplasa în regim prioritar, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune și care avea direcția de deplasare dinspre comuna Frătăuții Vechi, către comuna Gălănești, deplasându-se la un eveniment sesizat pe raza comunei Voitinel. În urma impactului, a rezultat avarierea celor două autoturisme și rănirea ușoară agentului de poliție. Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier, au fost testati cu aparatele de detectare a alcoolului și substențelor interzise, rezultatele fiind negative în toate situațiile pentru ambii șoferi. S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. art. 196, alin. (2) rap. la art. 194, alin. (1), lit. b) din Codul Penal.
La data de 2 Februarie 2024, în jurul orei 16:45, o femeie de 20 ani, în timp ce conducea autovehiculul pe DN 2, în afara localității Bunești, pe relația Suceava către Fălticeni, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma producerii accidentului rutier conducătoarea auto a suferit vătămări corporale ușoare. De asemenea, femeia a fost testată cu aparatul etilometru rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. art. 196, alin. (2).