Județul Suceava » Știri » Evenimente rutiere cercetate de polițiști

Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La data de 26 Aprilie 2024, în jurul orei 6:40, o femeie de 49 ani din municipiul Rădăuți a condus un autoturism pe strada 1 Mai din Rădăuți, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile, pe partea dreaptă a sensului său de deplasare, precum și cu un arbore de pe spațiul verde.

În urma evenimentului rutier, a rezultat avarierea celor două autovehicule și vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ, după care la Spitalul Mun. Rădăuți, acesteia i-au fost recolate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 27 Aprilie 2024, în jurul orei 2:00, un tânăr de 23 ani din comuna Lespezi, județul Iași, în timp ce conducea motociclul pe DJ 208, în localitatea Budeni, orașul Dolhasca, din direcția Pașcani către Dolhasca, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un cap de pod din beton, răsturnându-se în afara carosabilului. Împreună cu acesta, pe motocicletă, se mai afla ca pasager un alt bărbat de 34 ani, din orașul Dolhasca. În urma producerii accidentului a rezultat atât decesul conducătorului motociclului cât și a pasagerului. S-a dispus întocmirea dosarului penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Scroll to Top