Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Harry Meyer. Lumi ale picturii

5 iunie 2026 - 5 iulie 2026
Harry Meyer. Lumi ale picturii

În perioada 5 Iunie 2026 – 5 Iulie 2026, la Muzeul de Istorie din Suceava va avea loc expoziția Harry Meyer. Lumi ale picturii.

Proiectul este finanțat și aprobat de Consiliul Județean Suceava și se desfășoară în cadrul parteneriatului dintre Districtul Schwaben și județul Suceava.

Prin acest demers, cele două autorități își propun promovarea culturii și conservarea patrimoniului local, precum și susținerea artiștilor contemporani din regiunile partenere.

Expoziția Lumi ale picturii urmărește să stimuleze schimbul cultural și să aducă opera artistului Harry Meyer mai aproape de publicul român.

Născut în Neumarkt, în anul 1960, Harry Meyer a urmat o ucenicie ca meșteșugar la Nürnberg între 1976 și 1979, iar ulterior a studiat arhitectura între 1988 și 1993. Din 1993 activează ca pictor independent în regiunea Augsburg, iar în 1994 a participat la masterclass-ul „Artă în arhitectură” coordonat de Frank Stella. Din 1986, lucrările sale au fost prezentate în numeroase expoziții din Germania și din străinătate.

Temele abordate de artist — peisaje, figuri umane, reprezentări ale cerului, scene de grădină, naturi statice și portrete — sunt tradiționale ca subiect, însă interpretarea lor este profund expresivă și dramatică. Pictura lui Harry Meyer se remarcă printr-o tehnică impasto abstractă, intens colorată și energică, orientată spre surprinderea proceselor de transformare și a diferitelor niveluri ale conștiinței umane. După cum afirma criticul Rüdiger Heinze, artistul urmărește „să surprindă, prin pictura impasto abstractă, viu colorată și dramatizată, acele energii responsabile de transformarea etapelor de dezvoltare, a stărilor de «agregare» și a nivelurilor de conștiință”.

Detalii

Organizator

  • Muzeul de Istorie Suceava

Loc de desfășurare

  • Muzeul de Istorie Suceava

Evenimente din Câmpulung MoldovenescFălticeniRădăuțiSuceavaVatra Dornei și Gura Humorului.

Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!