Vineri, 16 Noiembrie 2024, începând cu ora 18:30, la Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub din Suceava va avea loc Seara de Poezie 3.
Invitat: Mina Decu.
Mina Decu (născută 1983, Craiova) este poetă, masterandă în Filosofie și în Studii Europene, fostă profesoară de Studii Socio-Umane, librăreasă, redactoare & traducătoare, coordonatoare de activități nonformale la o școală, la care ține și un club de scriere creativă. Cartea ei de debut, “Desprindere” (Editura Charmides, 2018), a fost distinsă cu numeroase premii: Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu” Opus Primum; Premiul „Tânărul poet al anului 2018”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori; Premiul pentru debut, în cadrul Festivalului Național de Poezie „Colocviile George Coșbuc”; Premiul pentru debut editorial în anul 2018, în cadrul Galei APLER. Mina Decu a participat la diverse festivaluri și evenimente de poezie și literatură. A apărut cu texte poetice în română și în traducere (engleză, franceză și maghiară) în mai multe antologii și reviste literare, din țară și din străinătate. Traducerea în engleză din “Desprindere”, realizată de Anca Roncea și Rajnesh Chakra Pani, a luat premiul America Pen/Heim Translation, urmând să apară în Statele Unite ale Americii. În 2024 i-a apărut la Editura CARTIER volumul “Tagliatelle allegro”.
Debutează Tudor Skowronski.
Tudor Skowronski (născut 2009) este elev în clasa a IX-a la Colegiul Economic Dimitrie Cantemir din Suceava. A primit mai multe premii la concursuri literare.
Prezintă: Vlad Sibechi, cronicar literar.
Moderatoare: Adela Șulea.
Organizator: Gheorghe Cîrstian.