Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Seara de Poezie 4

17 octombrie 2026 / 19:00 - 20:30
Seara de Poezie 4

Sâmbătă, 17 Octombrie 2026, începând cu ora 19:00, la Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub din Suceava va avea loc Seara de Poezie 4.

Dialog despre poezie cu Nichita Danilov.

În cadrul evenimentului va avea loc lansarea antologiei de autor „Alt secol” (Editura Știința, 2026).

Nichita Danilov (născut la 7 aprilie 1952, în satul Climăuți din județul Suceava, stabilit în Iași) este poet, prozator, eseist și publicist. Absolvent al Facultății de Științe Economice din Iași, a desfășurat o intensă activitate publicistică, colaborând, printre altele, cu Ziarul de Iași. Poezia și proza sa au fost publicate în numeroase reviste din țară și din străinătate și traduse în mai multe limbi. A debutat editorial cu volumul de poezie Fântâni carteziene (Junimea, 1980), distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Au urmat numeroase volume de poezie, proză și eseu, printre care Câmp negru (1982), Deasupra lucrurilor, neantul (1990), Mirele orb (1995), Nouă variațiuni pentru orgă (1999), Suflete la second-hand (2000), Tălpi (2004), Mașa și Extraterestrul (2005), Centura de castitate (2007), Locomotiva Noimann (2008), Ambasadorul invizibil (2010), Imagini de pe strada Kanta (2011), Recviem pentru țara pierdută (2016) și Omul din eprubetă (2021). Printre volumele sale recente se numără De la Caragiale la Urmuz sau realitatea în formă de conservă (Tracus Arte, 2021), Simfonia mută (Polirom, 2022), Și Dumnezeu a fost țărână (Cartier, 2023) și Atelierele de pe Armeană (Junimea, 2024). Opera sa a fost recompensată cu numeroase distincții, între care Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu”, Premiul Academiei Române.

Prezintă: Vlad Sibechi, cronicar literar.

Moderatoare: Adela Șulea.

Organizator: Gheorghe Cîrstian.

Loc de desfășurare

Evenimente din Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți, Suceava, Vatra Dornei și Gura Humorului.

Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!