
- Acest eveniment a trecut.
Seara de Poezie 9
21 martie 2025 / 17:00 - 18:30

Vineri, 21 Martie 2025, începând cu ora 17:00, la Palo Santo Shop, Bar & Coffee Hub din Suceava va avea loc Seara de Poezie 6.
Dialog despre poezie cu Laura Francisca Pavel.
Laura Francisca Pavel (născută 1968, Deva) este poetă & eseistă. A publicat în 2022 volumul de poezie Trucuri urbane, la OMG (Premiul BAC-FEST – Cartea de poezie a anului 2022; Premiul Cartea de poezie a anului 2022, debut, acordat de ARCCA). Versiunea în limba franceză, cu titlul Scénarios urbains, traducere de Gabrielle Danoux, a apărut în 2024 la Nombre7 Éditions. În 2023 îi apare la OMG volumul de poezie Acţiuni şi protocoale (nominalizat la Premiul Observator Universitas şi la BAC-FEST), iar în 2024 publică, tot la OMG, volumul Zona de surescitare. Este prof. univ. dr. la Facultatea de Teatru şi Film a Universităţii Babeş-Bolyai. Semnează, cu numele Laura Pavel, volume de teorie şi de istorie literară şi teatrală, dintre care două i-au fost publicate până acum în străinătate: Dumitru Tsepeneag and the Canon of Alternative Literature, transl. by Alistair Ian Blyth, Dalkey Archive Press (2011), şi Ionesco. L’Antimondo di uno scettico, traduzione di Maria Luisa Lombardo, Aracne Editrice (2016). Pentru cel mai recent volum de eseuri, Personaje ale teoriei, fiinţe ale ficţiunii (Institutul European, 2021), a obţinut Premiul „Tudor Vianu – pentru teoria literaturii şi a culturii”, acordat de Muzeul Naţional al Literaturii Române.
Moderatoare: Adela Șulea.
Organizator: Gheorghe Cîrstian.
Detalii
- Dată:
- 21 martie 2025
- Oră:
-
17:00 - 18:30
- Categorie Eveniment:
- întâlniri
- Etichete Eveniment:
- Adela Șulea, Gheorghe Cîrstian, Județul Suceava, Laura Francisca Pavel, Municipiul Suceava, Palo Santo Shop Bar & Coffee Hub (Suceava), România, Vlad Sibechi
Organizator
Loc de desfășurare
Evenimente din Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți, Suceava, Vatra Dornei și Gura Humorului.
Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!