Târgul de Sânziene (2026)

În perioada 20-24 Iunie 2026, la Suceava va avea loc Târgul de Sânziene.
Activitatea este dedicată meșteșugurilor populare, tradițiilor și atmosferei specifice uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători din calendarul popular, Sânzienele.
Târgul reunește meșteri populari din județul Suceava și din județele limitrofe, care vor aduce în fața publicului obiecte populare realizate prin tehnici tradiționale și meșteșuguri transmise din generație în generație: prelucrarea lemnului, opincăritul, cojocăritul, industria casnică textilă, portul popular, încondeierea ouălor, realizarea măștilor populare, confecționarea podoabelor și a ouălor cu mărgele, păpușile tradiționale, împâslitul, alimentația tradițională, precum și alte creații populare inspirate din patrimoniul cultural românesc.
Pe întreaga durată a târgului, între orele 9:00 și 21:00, vizitatorii vor putea descoperi expoziția cu vânzare a meșterilor populari, într-un spațiu care își propune să readucă farmecul târgurilor de altădată și bucuria întâlnirii cu meșteșugurile populare.
Programul ediției din acest an cuprinde ateliere demonstrative pe meșteșuguri, atât pentru copii, cât și pentru părinți, activități inspirate din universul Sânzienelor, spectacole de teatru de păpuși pentru cei mici și o expoziție de costume populare specifice zonei.
Sâmbătă, 20 Iunie 2026, ziua dedicată copiilor, intitulată „Ne creștem viitorul”, va debuta la ora 12:00, prin deschiderea oficială a târgului. Începând cu ora 13:00, copiii și părinții sunt invitați la ateliere de lucru pe meșteșugurile populare prezente în târg: cusut, încondeierea ouălor, confecționarea păpușilor, realizarea podoabelor din mărgele, figurine împâslite și împletirea coronițelor din flori de sânziene. Tot sâmbătă, de la ora 15:00, Teatrul de păpuși al Centrului Cultural „Bucovina” va prezenta spectacolul Dănilă Prepeleac, după Ion Creangă. Duminică, 21 Iunie 2026, de la ora 17:00, publicul este invitat la spectacolul Iedul cu trei capre, de Octav Pancu-Iași. Luni, 22 Iunie 2026, de la ora 10:00, programul continuă cu noi ateliere demonstrative dedicate copiilor și părinților, construite în jurul meșteșugurilor tradiționale și al simbolurilor specifice sărbătorii de Sânziene. Marți, 23 Iunie 2026, de la ora 10:00, vor avea loc atelierele pentru copii, iar de la ora 17:00, Teatrul de păpuși al Centrului Cultural „Bucovina” va prezenta spectacolul Punguța cu doi bani, după Ion Creangă. Miercuri, 24 Iunie 2026, de Ziua Universală a Iei și în ziua sărbătorii de Sânziene, programul va include o expunere de costume populare din recuzita meșterilor populari participanți la târg, iar de la ora 12:00 va avea loc spectacolul Fata babei și fata moșneagului, după Ion Creangă.
În tradiția populară, sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica este legată de lumea florilor galbene, a coronițelor împletite și a obiceiurilor dedicate verii, dragostei, soarelui și belșugului. În credința populară, noaptea de 23 spre 24 Iunie 2026 este considerată una dintre cele mai speciale nopți ale anului, în care natura și lumea oamenilor se află într-o armonie simbolică. Sânzienele sunt asociate atât cu zânele bune ale câmpurilor și holdelor, cât și cu florile galbene care înfloresc în această perioadă și cărora tradiția le atribuie puteri protectoare și purificatoare. În multe zone ale țării se păstrează încă obiceiul aprinderii focurilor pe dealuri, al împletirii coronițelor și al ritualurilor dedicate fertilității, sănătății și roadelor bogate. Totodată, ziua de 24 Iunie 2026 coincide și cu sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, când orașul Suceava își serbează și hramul, dar și cu Ziua Universală a Iei, devenind astfel un prilej de celebrare a identității culturale și a frumuseții portului tradițional românesc
Evenimente din Câmpulung Moldovenesc, Fălticeni, Rădăuți, Suceava, Vatra Dornei și Gura Humorului.
Organizezi un eveniment și vrei să-l publicăm în calendarul nostru? Dă-ne de veste!


