În perioada sărbătorilor de iarnă, Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava a fost supraaglomerată, înregistrându-se între 300 și 350 de prezentări pe zi.
Numai în primele opt zile ale noului an au fost consultați un număr de 2.136 de pacienți din care au necesitat internare doar 544, restul cazurilor putând fi rezolvate la centrele de permanentă sau putând fi temporizate până la redeschiderea cabinetelor medicilor de familie sau ambulatoriilor.
La această situație au contribuit mai mulți factori:
- deficitul de medici urgentisti care există în toate spitalele județene;
- faptul că unele spitale municipale și orășenești din județ au permis plecarea în concediu a tuturor medicilor de pe o secție, ceea ce a dus la închiderea secției și redirijarea pacienților către spitalul județean;
- neutilizarea de către pacienți a celorlalte servicii de urgență ( consulatii la domiciliu efectuate de SAJ, centrele de permanentă);
- prelungirea concediilor unor medici de familie sau a medicilor care lucrează în ambulatoriu.
Situația prezentărilor pe coduri de culoare în perioada 1-8 Ianuarie 2024 este următoarea:
- Cod roșu: 4 pacienți;
- Cod galben: 87 pacienți;
- Cod verde: 1651 pacienți;
- Cod albastru: 214 pacienți;
- Cod alb: 180 pacienți.
Pacienți veniți cu mijloace proprii: 1.408.
În continuare facem tot ce putem pentru a ajută toți pacienții care se prezintă în serviciul de Urgență dar din păcate cu timpi de așteptare mai mari. Sperăm că o dată ce medicii de familie și cei din ambulator își vor relua activitatea, numărul de prezentări pentru non urgențe să scadă, au declarat conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava.