La data de 4 Ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecța Animalelor – IPJ Suceava au finalizat verificările cu privire în legătură cu un caz de cruzime față de animale, un bărbat fiind reținut pentru uciderea unui exemplar felin.
La data de 1 Noiembrie 2023 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, au obținut informații cu privire la faptul că un bărbat din municipiul Fălticeni, a ucis prin decapitare un exemplar felin (pisică), proprietate personală.
Cazul a fost preluat de către o echipă operativă din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – IPJ Suceava, care s-a deplasat la fața locului împreună cu un tehnician criminalist din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni. Cauza a fost temeinic documentată, inclusiv cu material probartor criminalistic și expertize specifice.
La data de 4 Ianuarie 2024, în urma probatoriului administrat de către polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Suceava, s-a dispus măsura reținerii bărbatului domiciliat în municipiul Fălticeni pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, faptă prev. şi ped. de art. 25, alin. (3), lit. a) din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor-republicată, constând în aceea că la data de 1 Noiembrie 2023, ora 8:00, a ucis în curtea locuinței sale din municipiul Fălticeni prin decapitare cu ajutorul unui cuțit, un exemplar felin (pisică), proprietate personală, în vârstă de aproximativ șapte luni.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Suceava.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor urmează a continua cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Fălticeni, urmând ca după definitivarea acestora să fie dispusă soluție procedurală corespunzătoare.