Județul Suceava » Știri » Încă un ordin provizoriu de protecție emis de către polițiști

Încă un ordin provizoriu de protecție emis de către polițiști

La data de 1 Februarie 2024, ora 16:20, o femeie de 42 ani, din municipiul Rădăuți, a sesizat dispeceratul Poliției Municipiului Rădăuți cu privire la faptul că în timp ce se afla la domiciliu a avut un conflict cu fostul soț, aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că femeia a fost căsătorită pentru o perioadă de 10 ani cu soțul său de 44 ani, împreună au doi copii dintre care unul este major și locuiesc toți în mun. Rădăuți.

Victima a adus la cunoștință că în luna septembrie 2023, Judecătoria Rădăuți a pronunțat o sentință civilă prin care s-a desfăcut căsătoria dintre ei. Chiar și după pronunțarea divorțului au continuat să locuiască împreună.

La data de 1 Februarie 2024, în jurul orei 16:30, victima se afla la domiciliu când fostul soț a venit și fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-a apropiat de ea amenințător. Victima susține că i s-a făcut frică de comportamentul acestuia, a ieșit în scara blocului, la parterul imobilului și a sunat la poliție sesizând cele întâmplate.

Apelanta a declarat că nu a fost lovită, însă comportamentul fostului soț îi induce o stare de temere, îi este frică de eventuale agresiuni care ar putea fi manifestate asupra ei și a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

S-a întocmit formular de evaluare a riscului, constatându-se faptul că există risc iminent asupra vieții și integrității victimei, fiind emis ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbatul de 44 ani pe o perioadă de cinci zile.

Totodată, bărbatul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 2, pct. 1 din Legea 61/1991 R și internat la secția Psihiatrie.

Scroll to Top