Sâmbătă, 9 Martie 2024, pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o casă de locuit din municipiul Suceava.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, la sosirea echipajelor incendiul se manifesta în bucătăria locuinței, cu pericol de propagare la întreaga casă.
Proprietara, o femeie în vârstă de 81 de ani, a suferit un atac de panică, și a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, chemat în sprijin la fața locului. Ulterior, femeia și-a revenit, și a refuzat transportul la o unitate spitalicească.
Au ars bunuri materiale din interiorul bucătăriei (obiecte de mobilier, elemente de tâmplărie și altele) și s-au degradat pereții interiori.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de soba cu acumulare de căldură neprotejată corespunzător față de materialele combustibile.
Incendiul a fost lichidat la ora 14:05, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, cu bunurile aferente.