Județul Suceava » Știri » Incendiu în orașul Gura Humorului

Incendiu în orașul Gura Humorului

Astăzi, 10 Mai 2024, militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Gura Humorului.

Incendiu în orașul Gura Humorului

Incendiu în orașul Gura Humorului

Incendiu în orașul Gura Humorului

Incendiu în orașul Gura Humorului

Incendiu în orașul Gura Humorului

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, incendiul a fost observat și anunțat la numărul unic de urgențe 112 cu întârziere, astfel încât, la sosirea echipajelor, flăcările se manifestau deja generalizat la o casă de locuit și la o anexă gospodărească, fiind extinse la o a doua locuință (din aceeași gospodărie), unde au cuprins acoperișul și podul acesteia. Toate construcțiile constituiau un corp comun, fiind dispuse în forma literei U, favorizând propagarea incendiului.

Pe timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarilor (un bărbat în vârstă de 84 de ani, și soția sa, în vârstă de 82 de ani), care au suferit atac de panică. Ambii au fost stabilizați, iar ulterior au refuzat transportul la spital.

Au ars în totalitate o locuință și anexa gospodărească, compusă dintr-o bucătărie și o baie, pe o suprafață totală de aproximativ 80 de metri pătrați. De asemenea, de la a doua casă de locuit au ars podul și acoperișul construcției, pe aproximativ 100 de metri pătrați. Din toate clădirile au ars și/sau au fost degradate mai multe bunuri materiale.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor (electric) defect sau neizolat corespunzător.

Incendiul a fost lichidat la ora 7:08, iar pompierii au salvat a doua locuință a proprietarilor (restul construcției, neafectate de foc) și gospodăriile din apropiere, cu bunurile aferente.

Scroll to Top