Județul Suceava » Știri » Incendiu în satul Humoreni

Incendiu în satul Humoreni

Astăzi, 11 Aprilie 2024, a avut loc un incendiu în satul Humoreni din comuna Comănești.

Incendiu în satul Humoreni

Incendiu în satul Humoreni

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca și cei ai Detașamentului Suceava, împreună cu lucrători ai SVSU Comănești, Pârteștii de Jos, Cacica și Botoșana cu șapte autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor incendiul se manifesta generalizat la construcțiile a două gospodării cu pericol de propagare la gospodăriile învecinate.

La locul evenimentului au fost trimise și două ambulanțe, o ambulanță SMURD B2 și o ambulanță SAJ.

Un bărbat și o femeie au fost monitorizați de echipajele medicale și paramedicale, ambii au suferit atacuri de panică. Bărbatul a fost transportat la spital de către echipajul SAJ.

În urma incendiului au ars și s-au degradat bunuri de pe suprafața a trei gospodării.

La primul proprietar, au ars casa de locuit și bunurile din interior pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și anexele gospodărești, corp comun cu casa de locuit pe o suprafață de aproximativ 180 de metri pătrați. Au mai ars două autoturisme și două utilaje agricole (tractoare).

La al doilea proprietar, au ars acoperișul unei bucătării de vară pe o suprafață de aproximativ 18 metri pătrați și anexele gospodărești pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Din fericire, pompierii au salvat casa de locuit a proprietarului.

La al treilea proprietar, a ars parțial o căsuță de joacă pentru copii, construită din lemn, și s-au degradat patru geamuri ale casei de locuit.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu (electric) defect.

Scroll to Top