Luni, 1 Iulie 2024, a avut loc un incendiu la o gospodărie de pe strada Grânelor din municipiul Rădăuți.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospeciale de stingere si o ambulanta SMURD pentru localizare si lichidare.
Au fost afectate de flăcări o casă bătrânească și trei anexe gospodărești (bucătărie de vară, adăpost de animale și garaj), pe o suprafață totală de aproximativ două sute de metri pătrați.
Proprietarul, în vârstă de 84 de ani, a suferit arsuri la o mână. Echipajul SMURD i-a acordat primele îngrijiri medicale, după care l-a transportat la spital, pentru tratament de specialitate.
Flăcările au degradat și fațadele de la două case învecinate, în diferite proporții.
În sprijinul echipajelor militare a intervenit Serviciul voluntar pentru situații de urgență Volovăț, cu o autospecială de stingere.