Joi, 22 August 2024, a avut loc un incendiu la un depozit de materiale din localitatea Stamate.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bucovina al județului Suceava, la fața locului au intervenit pompierii militari și civili cu cinci autospeciale de stingere.
Flăcările se manifestă la etajul și la acoperișul clădirii cu destinație mixtă (birouri și depozit materiale).
A ars parțial astereala din lemn a acoperișului pe o suprafață de aproximativ o sută de de metri pătrați. De asemenea, au mai ars și s-au degradat învelitoarea acoperișului, materiale combustibile de la etaj, porțiuni din fațada clădirii și altele.
Din fericire, prin intervenția promptă a pompierilor, incendiul a fost localizat și lichidat la timp, astfel încât au fost salvate restul clădirii, cu o suprafață de peste cinci sute de metri pătrați, bunurile din interior dar și altele, depozitate în exterior.