La sfârșitul lunii trecute, o echipă multidisciplinară formată din medici urgențiști, chirurgi generaliști, chirurgi vasculari și medici anesteziști din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou din Suceava
a rezolvat cu succes cazul unui bărbat de 31 de ani cu o plagă tăiată la nivel inghinal cu secțiune completă de venă și arteră femurală comună.
Pacientul a ajuns conștient, cu hemostază provizorie efectuată de echipajul SAJ și, după stabilizare în UPU, a fost dus de urgență în sala de operație. Intervenția a durat aproximativ patru ore și a constat în oprirea hemoragiei (control proximal și distal față de zona lezată) și refacerea venei și arterei cu grefon venos autolog.
Intervenția a decurs fără complicații, pacientul fiind externat după șapte zile. Echipa operatorie a fost formată din chirurgi vasculari: doctorii Marin Sapaniuc și Dumitrița Zaița, chirurgii generaliști Constantin Dumitrescu și Bianca Voroniuc și medicul ATI Lilian Drăgoi.