Parcul Național Călimani

Parcul Național Călimani este o arie naturală protejată situată în județele Suceava, Mureș, Harghita și Bistrița-Năsăud

Cod

RONPA00009

Caracteristici

Suprafață: 24.041 hectare.

Prezentare generală

Parcul Național Călimani este situat în partea central-nordică a României, pe teritoriul administrativ al județelor Suceava, Mureș, Harghita și Bistrița-Năsăud.

Propunerea de constituire a Parcul Național Călimani s-a făcut în anul 1975 de către Centrul de Cercetări Biologice Cluj. Studiul de constituire s-a elaborat în 1976 de Inspectoratul Silvic Județean Suceava, în colaborare cu inițiatorul și la comanda Comisiei de Ocrotire a Monumentelor Naturii.

Parcul s-a declarat prin Ordinul numărul 7/1990 al MAPPM (15.300 hectare) și s-a oficializat prin legea nr. 5/2000 (24.041 hectare) și prin HG numărul 230/2003, fiind arie protejată administrată în special pentru protejarea ecosistemelor și recreere, încadrată în categoria a II-a, conform IUCN.

Scopul principal pentru care a fost înființat Parcul National Călimani este cel de conservare a biodiversității florei și faunei, menținerea cadrului geografic natural, a habitatelor naturale. De asemenea se urmărește dezvoltarea durabilă a zonei, astfel încât utilizarea resurselor naturale să nu contravină obiectivului de conservare stabilit prin planul de management al parcului.

Fondurile necesare funcționării Administrației Parcului Național Călimani sunt asigurate de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava.

Parcul Național Călimani cuprinde următoarele zone:

  • rezervația științifică Jnepeniș cu Pinus cembra, categoria a I-a IUCN în suprafață de 384,2 hectare;
  • rezervația Lacul Iezer, categoria a IV-a IUCN în suprafață de 322 hectare;
  • rezervația geologică Doisprezece Apostoli (PN-K), categoria a IV-a IUCN în suprafață de 200 hectare.
Scroll to Top