Obcina Feredeului

Obcina Feredeului este o grupă muntoasă a Carpaţilor Maramureşului şi Bucovinei, aparţinând de lanţul muntos al Carpaţilor Orientali. Zona sitului este cea mai unitară şi cea mai bine individualizată dintre Obcinele Bucovinei, fiind cuprinsă între culoarele depresionare Moldova-Sadova la vest şi Moldoviţa la est, Valea Sucevei la nord şi Valea Moldovei la sud. Situl este format dintr-un complex de culmi înguste şi apropiate paralele între ele pe direcţia NV-SE şi care au o înălţime medie de 1100 m. Întreaga reţea hidrografică care drenează teritoriul sitului este tributară Siretului prin intermediul râului Moldova. Zona protejată este caracterizată de păduri întinse de molid şi păduri de amestec. Molidişurile din sit sunt considerate cele mai pure, masive şi falnice din ţară, aici găsindu-se şi rarele exemplare de molid de rezonanţă, din care se confecţionează instrumente muzicale. Molidişurile corespund spaţiului forestier de la vest de creasta Obcinei Feredeului. Rocile predominant silicioase, solurile podzolice acide şi climatul boreal montan asigură molidului condiţii optime de dezvoltare şi regenerare, fapt ce explică şi preponderența acestuia în proporţie de 90-100% în aceste păduri. Pinul, mesteacănul, plopul tremurător, scoruşul de munte, salcia căprească, paltinul şi arinul verde au apariţii sporadice în masa molidişurilor. Arbuştii sunt slab dezvoltaţi în aceste păduri umbroase, dezvoltându-se mai mult în zona de lizieră a acestora, unde se pot întâlni caprifoiul, socul roşu, cununiţa, coacăzul sau zmeurul. Dintre subarbuşti se dezvoltă masiv afinul. Pădurile de amestec ocupă suprafeţe mai restrânse în sit decât molidişurile şi sunt formate din molid, brad şi fag. De-a lungul luncilor există zăvoaie de arin alb, arin negru, plop alb, cătină mică şi diverse specii de sălcii şi răchite. Tot aici se dezvoltă pe mici suprafeţe şi mlaştini de tipul tinoavelor şi al bahnelor, cu vegetaţie caracteristică. Avifauna acestor păduri este reprezentată prin numeroase păsări precum cinteza de pădure, măcăleandrul, cojoaica de pădure, gaiţa, scorţarul, forfecuţa, auşelul cu cap galben, alunarul, mierla neagră, mierla gulerată, sturzul, botgrosul, pitulicea mică, mugurarul, porumbelul gulerat şi mai multe specii de piţigoi. Alături de aceste păsări se întâlnesc şi specii de interes comunitar pentru conservare, aşa cum sunt câteva specii de muscari, ciocănitori şi păsări răpitoare de noapte. Muscarul mic, din care sunt peste 2000 de perechi cuibăritoare, şi muscarul gulerat la care populaţia are mai mult de 12.000 de perechi, sunt două specii de insectivore care preferă pădurile de la altitudini mai joase în care predomină speciile de foioase. Ciocănitorile sunt reprezentate de trei specii protejate, ciocănitoarea cu spate alb, ghionoaia sură şi ciocănitoarea neagră, din fiecare specie fiind prezente în sit peste 100 de perechi cuibăritoare şi chiar peste 200, aşa cum este cazul ciocănitorii cu spate alb. Răpitoarele de noapte sunt reprezentate de huhurez (65-70 de perechi), minuniţă (65-75 de perechi) şi ciuvică (20-25 de perechi), ultimele două fiind cantonate la altitudini mai mari, acolo unde predomină pădurile compacte de molid. Aceste răpitoare nocturne de talie mică coboară în pădurile de amestec şi chiar mai jos, în cele de foioase, odată cu acumularea unui strat de zăpadă care nu le mai permite accesul la hrana preferată reprezentată de rozătoare. Toate aceste specii de interes comunitar pentru conservare enumerate sunt rezidente în acest sit. O altă specie protejată în spaţiul comunitar care cuibăreşte în pădurile de aici este viesparul, cele 15-25 de perechi din această specie plecând spre cartierele de iernare aflate în sud spre sfârşitul verii şi la începutul toamnei, odată cu împuţinarea hranei. Viesparul consumă ocazional şi rozătoare, reptile sau chiar păsări mici, dar hrana preferată constă din larve şi adulţi de insecte sociale (viespi, albine sau bondari) pe care le caută în poienile aflate între păduri şi în lizierele acestora. Pajiştile dintre aceste păduri sunt formate din păiuş roşu, păiuşcă şi ţepoşică, fiind adeseori invadate de afin, ienupăr comun, ferigi şi rare exemplare de mesteacăn. Ele reprezintă terenuri de vânătoare ale păsărilor răpitoare din sit, alături de cele deja menţionate mai întâlnindu-se frecvent şorecarul comun, uliul păsărelelor, vânturelul roşu şi uliul porumbar. Rar se pot vedea şi exemplare de acvilă ţipătoare mică care survolează zona în căutarea prăzilor. Pajiştile din partea vestică a sitului, unde se găsesc mai multe comunităţi umane, sunt utilizate de localnici ca fâneţe şi păşuni pe care se practică cositul şi păşunatul în sistem tradiţional, activităţi favorabile populaţiei de cristel de câmp. Această specie de interes global pentru conservare are aici între 20 şi 30 de perechi cuibăritoare, alături de care se mai întâlnesc şi prepeliţe, dar şi păsări cântătoare precum muscarul negru, presura sură, codobatura albă, presura galbenă şi chiar pietrarul sur sau codroşul de munte.