Călimani – Gurghiu

Călimani – Gurghiu este un sit de importanță comunitară situată în comunele Dorna Candrenilor, Panaci, Poiana Stampei și Şaru Dornei din județul Suceava, comunele Bilbor, Joseni, Praid, Remetea, Subcetate și Topliţa din județul Harghita, comunele Brâncovenești, Chiheru de Jos, Deda, Eremitu, Gurghiu, Hodac, Ibăneşti, Lunca Bradului, Ruşii-Munţi, Răstoliţa, Sovata, Stânceni și Vătava din județul Mureş și comuna Bistriţa Bârgăului din județul Bistriţa-Năsăud.

Cod

ROSCI0019

Caracteristici

Bioregiunea: alpină.
Ecoregiunea: Carpaţii Orientali.

Suprafaţa: 134.936 hectare.
Altitudinea: 2.083 maximă, 470 minimă, 1.131 medie.

Căi de acces

Accesul în sit se poate face pe E 576 (DN 17) până la Vatra Dornei, apoi DN 17B până la Gura Negrii, după care urmează drumul judeţean spre Panaci, sau pe acelaşi E 576 până la Dorna Candrenilor sau Poiana Stampei. Alte căi de acces în sit sunt DN 15 până la Lunca Bradului, DJ 153 (Reghin-Beica de Jos-Chiheru-Eremitu), DJ 150C (Reghin-Gurghiu-Ibăneşti-Lăpuşna). Accesul în partea de sud a sitului se poate face pe DN 15, apoi DN 13 / DN 13A (Târgu Mureş-Sovata-Praid-Bucin).

Habitatele de interes comunitar din sit

6410 – Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argiloase (Molinion caeruleae)

7240 – Formaţiuni pioniere alpine din Caricion bicoloris-atrofuscae

9180 – Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene

4060 – Tufărişuri alpine şi boreale

4070 – Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium

6150 – Pajişti boreale şi alpine pe substrat silicios

6230 – Pajişti montane de Nardus bogate în specii pe substraturi silicioase

6430 – Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor, până la cel montan şi alpin

6440 – Pajişti aluviale din Cnidion dubii

6520 – Fâneţe montane

8220 – Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci silicioase

8310 – Peşteri în care accesul publicului este interzis

9110 – Păduri de fag de tip Luzulo Fagetum

9130 – Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum

91E0 – Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae)

91V0 – Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion)

9410 – Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea)

9420 – Păduri de Larix decidua şi/sau Pinus cembra din regiunea montană

3220 – Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane

3260 – Cursuri de apă din zonele de câmpie, până la cele montane, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion

7110 – Turbării active

Speciile de interes comunitar din sit

Amfibieni și reptile: Triton carpatic (Triturus montandoni), Triton cu creastă (Triturus cristatus), Buhai de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata).

Mamifere: Liliac cu aripi lungi (Miniopterus schreibersi), Lup (Canis lupus), Urs brun (Ursus arctos), Râs (Lynx lynx), Liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), Liliac comun (Myotis myotis), Liliac comun mic (Myotis blythii), Liliac cârn (Barbastella barbastellus), Vidră, Lutră (Lutra lutra).

Nevertebrate: Nymphalis vaualbum, Euphydryas maturna, Lycaena dispar, Croitor de fag (Rosalia alpina), Carab (Carabus hampei), Callimorpha quadripunctaria, Rădaşcă, Răgacea (Lucanus cervus), Cucujus cinnaberinus, Cosaşul transilvan (Pholidoptera transsylvanica), Cărăbuş (Osmoderma eremita), Croitor mare (Cerambyx cerdo).

Pești: Dunariţă (Sabanejewia aurata), Zglăvoc (Cottus gobio), Chişcar (Eudontomyzon danfordi), Lostriţă (Hucho hucho), Petroc (Gobio uranoscopus), Moioagă (Barbus meridionalis).

Plante: Drepanocladus vernicosus, Trifoiaş de baltă (Marsilea quadrifolia), Angelică de baltă (Angelica palustris), Curechi de munte, Gălbenele (Ligularia sibirica), Papucul Doamnei, Blabornic (Cypripedium calceolus), Clopoţel (Campanula serrata), Iris (Iris aphylla ssp. hungarica), Iarba gâtului (Tozzia carpathica), Dicranum viride, Meesia longiseta.

Caracterizarea sitului

Existenţa pădurilor naturale compacte pe mari întinderi (peste 100000 ha) a contribuit la conservarea unei diversităţi biologice remarcabile şi reprezentative pentru munţii vulcanici din Carpaţi. Arealul nu a fost alterat semnificativ de activitatea antropică şi și-a păstrat diversitatea naturală a habitatelor şi a speciilor. Regiunea reprezintă centrul genetic pentru una dintre cele mai importante populaţii de carnivore mari (urs, lup şi râs), având o concentrare semnificativă de specii de floră şi faună protejate la nivel naţional, european şi internaţional. Procentul habitatelor de interes european depăşeşte 95% din suprafața sitului. Sunt prezente 13 habitate, dintre care patru prioritare, nouă specii de mamifere, două de reptile, cinci de peşti (inclusiv lostriţa), şase specii de nevertebrate şi opt specii de plante de interes comunitar. Morfologia reliefului alături de caracteristicile bio-pedo-climatice specifice favorizează menţinerea unei biodiversităţi deosebit de valoroase. De asemenea, situl se suprapune cu câteva rezervaţii naturale desemnate la nivel regional sau naţional printre care se pot aminti Parcul National Călimani, Rezervaţiile naturale Lacul Iezer, Molidul de rezonanţă Lăpuşna, Defileul Deda-Topliţa, Jnepenişul cu Pinus Cembra-Călimani şi Monumentul Naturii Doisprezece Apostoli.

Geologie / geomorfologie

Munţii Călimani şi Gurghiu sunt munţi de origine vulcanică având pante mari (media peste 30°), relief extrem de variat, cu aglomerate vulcanice ce dau forme deosebit de pitoreşti. Masivul Călimani aparţine „arcului andezitic“ apărut pe crusta continentală a blocurilor transilvan şi panonic ca efect al coliziunii acestora cu placa eurasică, de la marginea estică a Bazinului Vienei şi până la curbura Carpaţilor. Catena vulcanică se individualizează prin prezenţa a trei unităţi geologice orientate NS: zona axială centrală alcătuită din podişuri andezitice şi piroclastice, care a furnizat material şi pentru celelalte zone, o zonă vulcano-sedimentară care înconjoară zona centrală, bine reprezentată în sectorul de defileu al Mureşului Topliţa-Deda, mai ales pe latura vestică a grupei sudice şi depozitele de lahar (curgeri noroioase de material vulcanic) situate între formaţiunile precedente şi cele sedimentare de pe latura estică a depresiunii Transilvaniei, pe flancul vestic al Călimaniului. În privinţa Munţilor Gurghiu, aceştia se remarcă prin formele vulcanice specifice determinate de erupţiile din neogen, asupra cărora au acţionat diferenţiat factorii modelatori. Relieful Munţilor Gurghiu este reprezentat prin două trepte principale, şi anume cupole vulcanice, situate la altitudinea de 1500-1700 m şi platouri de lavă şi piroclastite, care coboară până la 800-1300 m. Relieful este simplu: o creastă generală orientată NV-SE strabătută de pâraie care dau naştere la creste cu orientare est şi vest. Pe acelaşi aliniament se înșiră câteva căldări vulcanice, mărturii ale activităţii vulcanice: Fâncel, Saca, Şumuleu şi Ciuman. Pereţii acestora sunt de fapt vârfurile cele mai înalte din regiune şi închid în interior pâraie dispuse radial. Din această coamă principală şi mai înaltă a munţilor, se desprind o serie de creste scunde care se pierd spre vest, în dealurile podişului Transilvaniei. Printre aceste dealuri se întinde Valea Gurghiului cu o lungime de 55 km, orientată E-V şi udată de râul Gurghiu. Crestele cele mai importante din Gurghiu, pereţi ai căldărilor vulcanice, pornind de la nord la sud, sunt marcate de înălţimile Fâncel (1684 m), Buneasa (1648 m), Bătrâna (1634 m), Zâmbroi (1297 m), Tătarca (1688 m), Găinuşa (1680 m), Frătileasa (1648 m), Saca (1777 m) – cea mai mare altitudine din acest masiv. Există şi conuri vulcanice care nu au cratere, cum este cazul vulcanului Borzonţ (1496 m). Altele însă au cratere de diverse mărimi şi adâncimi cum ar fi Şumuleu (Şoimuş) şi Conul Ciumani cu două cratere îngemănate (Fierăstrău şi Ciumani). Creasta Şumuleu prezintă câteva vârfuri mai importante: Şumuleul Mare (1575 m), Vărşag (1531 m), Şumuleul Şuşenilor (1633 m ), Şumuleul Pietros (1412 m), Cetatea de Pădure (1516 m). Acesta are pante foarte abrupte spre interiorul fostului crater, în special în SV şi este bogat împădurit. Toate masivele vulcanice amintite se întind pe o distanţă de peste 60 km de la NV la SE, iar pe latura vestică se întinde platoul vulcanic, cu extindere maximă la poalele Munţilor Gurghiu, foarte neted şi cu văi adâncite în acumulările de piroclastite.

Pedologie

Solurile din sit se diferenţiază în funcţie de natura substratului pe care se grefează şi de tipul faciesului vegetal care se dezvoltă pe ele. Sub pătura de vegetaţie ataşată subalpinului şi alpinului apar litosolurile sau podzolurile cu caracter litic. Acestea sunt superficiale, cu grosimi de 8-25 cm, rar mai profunde, dar suficient de permeabile, cu un coeficient bun pentru aer şi apă, calităţi care se răsfrâng asupra conformaţiei de ansamblu a peisajelor locale. Sub pădurile de molid, amestec de fag şi molid şi sub pajiştile de platou sunt întâlnite districambosoluri din clasa cambisolurilor, prepodzoluri, dar şi podzoluri, humico-feriiluviale, primele două cu caracter andic. Pe porţiuni restrânse (de ordinul zecilor de ha) pot fi întâlnite soluri de turbă sau histisoluri.

Hidrologie

Reţeaua hidrografică a Munţilor Gurghiu este tributară direct Mureşului exceptând zona de vest şi SV, în care cele două Târnave care se varsă tot în Mureş între Aiud şi Alba Iulia culeg o serie de afluenţi. În Munţii Gurghiu reţeaua hidrografică este de trei tipuri: convergentă în interiorul craterelor, radiar divergentă pe flancurile conurilor şi dendritică între conuri. Mureşul, care izvorăşte din Munţii Hăşmașu Mare, nu departe de comuna Izvorul Mureşului, se îndreaptă spre nord, ocoleşte pe la vest depresiunea Gheorghieni, iar apoi, după ce iese din Sărmaş, face un cot brusc spre vest, angajându-se să-şi taie drum printre Gurghiu şi Călimani, creând frumosul defileu dintre Topliţa şi Deda. Din Munţii Gurghiu coboară spre Mureş o serie de pâraie străjuite de poteci sau de drumuri, pornite de pe crestele cele mai înalte. Masivul Călimani, prin forma şi structura sa specifică vulcanilor, obligă apele care-l brăzdează, tributare Someşului, Mureşului şi Bistriţei moldoveneşti, să-şi desfăşoare radial cursurile. Râul Neagra Şarului îşi adună apele de pe flancul nordic al Călimanului, din interiorul calderei vulcanice pe care a ferestruit-o adânc. Văile sunt înguste şi adânci, fiind străjuite de versanţi abrupţi. Neagra Şarului primeşte numeroşi afluenţi care izvorăsc de sub vârfurile cele mai înalte ce jalonează marele crater al Călimanului și se varsă în Bistriţa. Partea nord-vestică este străbătută de râul Dorna şi afluenţii săi. Flancul sudic al Călimanului este drenat de râuri mai dese, cu văi mai largi şi puţine repezişuri, datorită faptului că masivul coboară în trepte domoale spre defileul Mureşului. Partea sud-vestică este străbătută de râul Bistra, care-şi adună izvoarele de sub Dealul Cofii şi se varsă în Mureş în dreapta localităţii Bistra. La est întâlnim pârâul Răstoliţa. Văile sunt înguste şi străjuite de versanţi abrupţi, cu aspect de chei acolo unde râurile intersectează stivele de aglomerate vulcanice. Lacurile sunt rare în cuprinsul Călimanului, ele fiind reprezentate prin Iezerul Reţiţiş, lac de baraj natural de unde îşi adună izvoarele pârâul Puturosul, şi lacul de baraj artificial Colibiţa, pe latura nordică, către Munţii Bârgău.

Aspecte climatologice

Întregul sit Călimani-Gurghiu se încadrează în tipul de climă alpină cu slabe influenţe continentale. În ceea ce priveşte Munţii Călimani, studiile de specialitate încadrează zona sub aspect termic drept rece şi sub aspect hidrologic, moderat uscată. În geneza elementelor climei, un rol primordial îl are relieful. Neomogenitatea ridicată a acestuia se reflectă pregnant asupra climei în ansamblu şi asupra regimului diverselor elemente şi fenomene meteorologice. Astfel, apar fenomenele de foehn și inversiunile termice, cu un rol primordial în caracterizarea elementelor componente ale climatului regional şi local. Munţii Gurghiu aparţin bioclimatului munţilor mici şi mijlocii între 700-1800 m. Climatul se caracterizează prin temperaturi medii relativ scăzute şi valori ale precipitaţiilor medii multianuale relativ ridicate. Vânturile predominante bat cu o frecvenţă mai mare dinspre NE în regiunea subcarpatică, dinspre NV în depresiunea Ciucului şi dinspre vest în zonele montane înalte.

Vegetaţia

Structura vegetaţiei munţilor Călimani reprezintă rezultatul influenţelor induse de substrat, relief, sol, climă şi activitate umană. Cea mai mare suprafaţă din parc este ocupată de pădurile de molid, rareori în amestec cu brad. Pădurile mixte sunt cantonate pe versanţii sudici ai munţilor Călimani. Jnepenişurile ocupă arii întinse, puţin fragmentate, în etajul subalpin şi alpin. Habitatele cu smirdar pot fi întâlnite la altitudini înalte, în continuarea pajiştilor alpine sau invadând / mărginind grohotişurile. În timp ce jnepenişurile pure acoperă, ca o bandă, versanţii nordici ai Călimanilor, suprafeţele cu smirdar acoperă versanţii sudici ai aceloraşi vârfuri. Rariştile subalpine reprezintă o fâşie de tranziţie între molidişuri şi comunităţile cu jneapăn, mai lată sau subţire şi continuă în zonele neafectate de activităţi umane. Pajiştile subalpine includ tufărişuri de smirdar cu afin care bordează fie jnepenişurile, fie grohotişurile, tufărişuri de vuietoare şi afin vânăt (pe suprafeţe restrânse, sub forma unor insuliţe, mai ales în porţiunea estică a calderei), pajişti de părul porcului şi ţăpoşică. Pajiştile alpine sunt localizate pe platoul cel mai înalt al Călimanilor, cuprinzând Vf. Negoiul Unguresc şi Pietrosul Călimani. Molidişurile cu zâmbru se continuă cu exemplare viguroase de zâmbru şi jneapăn până la 1915 m. Grohotişurile mobile se localizează în zona înaltă a crestei calderei vulcanice şi ocupă suprafeţe foarte mici, la altitudini înalte, cu piatră mobilă acoperită de licheni, mai rar muşchi şi unele plante. În bazinul morfohidrografic al Gurghiului vegetaţia prezintă o etajare în funcţie de altitudine, pădurile acestui bazin ocupând mai mult de jumătate din suprafaţa lui, gradul de împădurire a bazinului fiind de peste 60%. Pădurile din cadrul acestui bazin prezintă o etajare în funcţie de climat şi de altitudine: până la înălţimea de 600 m domină foioasele, între 600-1000 m se găsesc răşinoase în amestec cu foioase (etajul dominant), în timp ce răşinoasele pure se află la altitudini de peste 1000 m. Speciile dominante sunt fagul şi molidul. Despăduririle care au avut loc în vederea extinderii păşunilor au implicat instalarea proceselor de eroziune (rigole, ogaşe, torenţi, ravene) şi alunecări de teren, cu o rată mai mare de extindere în partea vestică a bazinului (unde domină păşunile, fâneţele, suprafeţele destinate culturilor agricole) în comparaţie cu partea estică (unde domină versanţii cu un grad mare de împădurire).

Fauna

Mamiferele sunt bine reprezentate prin carnivorele mari (urs, lup, râs), dar şi prin vidră, jder, bursuc, pisică sălbatică. Peisajul este animat de căpriori, cerbi şi mistreţi. Dintre rozătoare pot fi enumerate pârşul comun, pârşul de alun, şoarecele de pădure, chiţcanul de munte. În pădurile din sit au fost identificate numeroase specii de lilieci dintre care cinci sunt de interes european. Dintre reptile, apar în sit vipera, şarpele de alun, şopârla cenuşie, şopârla de munte şi năpârca. Primăvara, în ochiurile de apă provenite din topirea zăpezii, urcă pentru depunerea pontei specii de triton, dar şi broscuţe (buhaiul de baltă cu burta galbenă, buhaiul de baltă cu burta roşie, broasca roşie de munte). Peştii sunt bine reprezentaţi în apele de munte din sit, dintre speciile prezente o importanţă deosebită având lostriţa și cicarul. Nevertebratele, dintre care cele mai bine reprezentate sunt artropodele, ocupă un loc important în lanţul trofic. Opt specii de interes european sunt prezente în sit, printre care rădaşca, croitorul de fag şi cărăbuşul. Păsările sunt prezente în toate tipurile de habitate din sit. În golul alpin, datorită fructificaţiei abundente la afin şi merişor, sunt atrase specii din pădurea de molid sau din tufişurile de jneapăn. Aici îşi fac cuibul fâsa de munte, brumăriţa alpină. În crăpăturile din stânci cuibăresc codroşul, corbul, vinderelul. În sezonul cald urcă până în golul alpin pietrarul, codobatura albă şi cea cenuşie. În jnepeniş au fost observate potârnichi, iar în zona forestieră întâlnim specii ca pitulicea, mierla gulerată, pănţăruşul, măcăleandrul, fâsa de pădure, brumăriţa de pădure. În zbor, la înălţime, putem observa răpitoarele de zi: erete vînăt, şoimul călător, uliul porumbar, acvila ţipătoare mică, şorecarul comun. În sit apar şi alte două specii deosebite şi rare, cocoşul de munte şi cocoşul de mesteacăn.

Contact

Aria naturală protejată este administrată de Direcția Silvică Suceava.

Informații preluate din Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor Natura 2000 în România (2013).