Codrul secular Slătioara

Codrul secular Slătioara este o arie naturală protejată de interes național situată în comuna Stulpicani din județul Suceava.

Cod

RONPA0740

Caracteristici

Tip rezervaţie: forestieră.
Suprafaţă: 1064,20 hectare.

Prezentare generală

Codrul secular Slătioara este situat în zona pădurilor de molid a Carpaților Orientali, pe versantul estic din Munții Rarău, la o altitudine cuprinsa între 790 și 1.353 de metri, pe trei culmi mari paralele: Bâtca Neagră, Bâtca cu Plai și Bâtca Leșei, separate prin văi adânci desprinse din Vârful Todirescu.

Aici își strâng apele pâraiele Vaiuga, Valea lui Ion și Valea Cergăului, dând naștere Pârâului Slătioara care la rândul lui se varsă în Suha și apoi în Moldova.

Deși pare paradoxal, tocmai exploatările forestiere au fost responsabile de apariția acestei rezervații naturale. În perioada 1920-1930, când pădurile erau administrate de Fondul Bisericesc Ortodox-Român din Bucovina, au fost tăiate aproape 7.200 de metri cubi de material lemnos. Multi arbori monumentali au fost doborâți, iar Cheia Latoace a fost dinamitată.

În anul 1955, pădurea a fost reamenajată permițând crearea de perimetre de protecție absolută în care nu se pot executa nici un fel de exploatări.

În prezent, Codrul secular Slătioara are statut de protecție integrală, fiind destinată protecției ecosistemelor forestiere de limita altitudinală compuse din arborete de rașinoase și amestecuri de fag cu rășinoase.

Chiar dacă peisajul oferit de cele mai înalte conifere din țară îți atrage prima data privirea către cer, turiștii nu trebuie să omită și rădăcinile arborilor, acoperite cu nu mai puțin de 451 de specii de mușchi, încă un record absolut pentru o rezervație din România.

Arboretele virgine și cvasvirgine de fag, brad și molid din Codrul secular Slătioara se caracterizează printr-o structură foarte complexă. Beneficiind de condiții naturale foarte favorabile celor trei specii principale, procesul de regenerare este foarte activ și se efectuează în strânsa legătura cu procesul de eliminare naturală.

Dacă liziera pădurii este alcătuită din trunchiuri înalte, dar totuși tinere, pe măsură ce te îndepărtezi de calea batătorită dai peste specimene care stau locului încă din perioada domniilor fanariote de acum aproape trei secole în Țările Române. Astfel se pot întâlni arbori de circa trei sute de ani, având o înălțime care depășește 45 de metri și un diametru de peste un metru.

Începând din luna iulie 2017, Codrul secular Slătioara a fost declarat sit în patrimoniul mondial UNESCO.

Observații

Se suprapune cu situl de importanță comunitară Rarău – Giumalău și aria de protecție specială avifaunistică Munții Rarău Giumalău.

Scroll to Top