Fânețele seculare Ponoare

Denumirea de Ponoare datează din anul 1911, când, după o perioadă lungă de ploi, aproape două hectare de teren din actuala rezervaţie au alunecat de pe un versant vestic cu pantă mare, producând noi terase.

În anul 1863 Blasius Knauer a făcut o primă enumerare a florei din zonă, completată în anul 1892 de Aurel Procopianu Procopovici. În anul 1921 profesorul Mihail Gușuleac a făcut propunerea de punere sub ocrotire a fâneței care s-a realizat în anul 1932.

Rezerația are un relief ondulat, acoperit de o vegeteție colinară criotermă cu elemente mezoterme de o valoare estetică deosebită și istorică, reprezentând diferitele etape climatice și construirea florei actuale.

Solul este în general cenuşiu de pădure, ceea ce confirmă existenţa până într-un trecut destul de apropiat a vechilor păduri de stejar ale căror urme se mai găsesc şi astăzi.

Altitudinea este cuprinsă între 309-387 metri, iar expoziţia variază între nord, nord-est şi sud-vest, predominând cea vestică.

Flora este extrem de bogată, dezvoltarea ei fiind în funcție de orografia terenului și de microexpoziții.

Fondul vegetației îl constituie elementele euroasiatice, din se remarcă Stânjenelul siberian (Iris sibirica), Frăsinelul (Dictamnus albus), Știrigoaia (Veratrum album, Veratrum nigrum), Rușcuța de primăvară (Adonis vernalis) și Ruinal (Succisa pratensis).

Ca elemente europene și central europene menționăm: Bulbucul (Trolius europaeus), Degetarul (Digitalis grandiflora), Curpenul (Clematis recta), Turta (Carlina acaulis varietatea alpina), Pălămida (Cirsium decussatum) și Salcia (Salix rosmarinifolia).

Speciile continentale sunt prezentate prin Ciuful de Bărăgan (Cerasus fruticosa), Clocotiș (Clematis integrifolia), Sparceta (Onobrychis arenaria), Gălbineaua (Serratula wolffii), Dedițelul (Pulsatilla patens) și Veronica (Veronica incana)…

Dintre elementele pontice, pontico-submediteraneene se regăsesc Odoleanul (Crambe tatarica), Limba boului (Anchusa ochroleuca), Capul șarpelui (Echium rossicum), Sipica (Cephalaria uralensis), Varba boerului ( Ajuga laxmannii), Stânjenelul (Iris aphylla), Cosacul (Astragalus cicer), Inul sălbatic (Linus flavum), Salvia plecată (Salvia nutans), măceșul (Rosa gallica), Spălăcioasa (Senecio dorio varietatea biebersteini) și Trigoiul galben (Trifolium pannonicum).

Elementele circumpolare prezintă un procent destul de însemnat, fiind reprezentat prin Feriga de mlaștină (Thelypteris palustris), Drăgaica (Galium boreale), Trifoiștea (Menyanthes trifoliata), Iarba albastră (Molinia coerulea) și Șopârlița albă (Parnassia palustris)…

Acestea sunt numai o parte din speciile ierboase existente, flora cuprinzând 450 de toxoni, din care 88% sunt herborizați. Fața de această cifră, covorul vegetal se prezintă bogat, fiind construit din umiditatea, de mai slabă umiditate sau de uscăciune (higrofile, mezofile, seromezofile și xerofile), în funcție de pante, de altitudine, expoziție.

Bogăția pajiștilor atrage o faună numeroasă, cu atât mai mult, cu cât intervenția factorului antropic este neglijabilă. Căprioarele și iepurii își găsesc adăpostul prielnic în pâlcurile de salcie, mai ales în preajma mlaștinilor cu o vegetație bogată și de talie înaltă. Vulpile și-au săpat viziuni pe versanți mai însoriți, cedând uneori lăcașul bursucilor sau chiar pisicilor sălbatice, iar herminele, dihorii și populațiile de șoareci de câmp își găsesc adăpost pretutindeni.

Din păsări, cel mai bine reprezentate sunt potârnichiile, există bufnițe care cuibăresc în salciile din apropierea casei-laborator, iar ulii, coțofenele, ciorile și stâncuțele pot fi văzute zilnic pretutindeni. Ca de semnalat stolurile de berze ce trec în pasaj dinspre nord spre sud.

Vegetația lemnoasă este dominată de molid și pin, alternând cu unele specii termofile precum gorun, ulm, carpen și tei.

Ioan Nemeș a descoperit aici circa zece noi specii de fluturi pentru fauna ţării noastre, printre care Cosmetriche potatosia (forma immaculata), Clepsus strigana, Broculatrix cristatella, Stomopteryx remisella și Phalonidia walsinghamana.

Existenţa casei-laborator construită în 1969 a permis efectuarea de studii botanice şi analizelor poro-palonice ce au dus la concluzii deosebite referitoare la alternanţa florei din zonă.

În decursul anilor, rezervaţia a fost studiată de specialişti de peste hotare (Polonia, Franţa, Cehia, Slovacia, Anglia și Egipt) şi din România: Iuliu Morariu, Clement Horeanu, Gheorghe Bujoreanu, Emilian Țopa, Ioan Nemeș, Constantin Toma, Gheorghe Mihai, Taraș Seghedin, Mihai Mititriuc, Nicolae Boscaiu… dovedind cu prisosinţă importanţa ştiinţifică a acestei arii protejate.