Peștera liliecilor

De la Hotelul Alpin Rarău din Câmpulung Moldovenesc se urmează spre nord circa un kilometru până la Cabana Pastorală, iar de aici se continuă încă un kilometru pe o potecă până la gura peșterii care este un aven cu o deschidere de trei metri diametru, marcată cu borne de beton cu semnul camparea interzisă.

Rezervația științifică este cea mai mare peșteră de tracțiune gavitațională din țară ce adăpostește colonii de lilieci de interes comunitar. Ea are 340 de metri dezvoltare și 86 de metri denivelare.

Peștera a fost explorată pentru prima dată în 1954 de o echipă de la CCA condusă de Emilian Cristea, Marcian Bleahu, cercetând-o ulterior științific. În 1975 o echipă de la Cercul de Speologie Emil Racoviță București a realizat harta peșterii iar în anul 1991 echipe de speologi de la Clubul de Speologie Bucovina și de la GEIS Iași au recartat peștera.

În anul 1954, Niculae Valenciuc a început studiile asupra voloniilor de lilieci a căror monitorizare a fost continuată de Fundația de Speologie Club Speo Bucovina începând din 1990 și până în prezent.

Peștera este situată într-un masiv de calcare cretacice, de 400 metri lungime și 150 metri lățime. Aceasta este un vechi recif de acum o sută de milioane de ani care a fost prins între sedimentele depuse în jur. Prin ridicarea lanțului de munți, eroziunea a îndreptat formațiunile mai moi, argile, marne… și a lăsat masa de calcare în relief, dominând văile din jur cu pereți abrupți. Suspus tracțiunii gravitaționale laterale, întregul bloc a alunecat pe substratul mai puțin rigid, crăpânde-se și rupându-se în blocuri. Între aceste blocuri au rămas spații care formează peștera.

Aria naturală protejată este un labirint de astfel de spații care se aliniază printre blocuri uneori peste un metru cub, lăsând locuri de trecere mai mari sau mai mici, în coborâș continuu, până aprape de baza masivului de calcar. Peștera astfel formată nu are nimic comun cu peșterile obișnuite, create de curgerea apei. Ea nu are nici o podoabă (stalactite, stalagmite sau alte feluri de depuneri calcitice). Acest tip de peșteră a fost denumit după M. Bleahu, peștera de tracțiune gravitațională.

Peștera adăpostește în perioada de iarnă cea mai mare colonie de lilieci din partea de est a României, în total, în diverse perioade ale anului, 12 specii de lilieci precum Liliacul comun mare (Myotis myotis), Liliacul comun mic (Myotis blyhii), Liliacul cu urechi mari (Myotis mystacinus), Liliacul brun urecheat (Plecotus auritus) și Liliacul mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros).

Vizitarea este interzisă din cauza pericolului sidlocării blocurilor și accidentării vizitatorilor, cât și pentru a nu perturba coloniile de lilieci.