Piatra Țibăului

Piatra Țibăului este o stânca de calcar înaltă de circa 75 de metri, pitorească și impunătoare, în care se poate observa stratigrafia Eocenului prin fosile.

Primele semnalări ale Pietrei Țibăului au fost facute de geologii austrieci Andtian în 1860 și C. M. Paul în anul 1876, dar stadiul detaliat stratigrafic, cu precizarea vârstei, a fost realizat de geologul român Th. Kräutner în anul 1927.

Având în vedere bună calitate a calcarelor de la Piatra Țibăului și lipsa acestei materii prime în regiune, au fost deschise în mai multe rânduri cariere în vederea exploatării pietrei. Pentru a preîntâmpina dispariția stâncii, foarte pitorească și importantă științific, a fost creată aici rezervație geologică.

Piatra Țibăului se încadrează în unitatea structurală a flișului transcarpatic, a cărui terminație estică o constituie sinclinalul Țibăului. Sedimentarea începe aici cu brecii grosiere, conglomerate poligene și gresii, ce se dispun discordant peste șisturile cristaline. Urmează un pachet subțire de marne roșii, gălbui și cenușii-verzui, peste care urmează calcare, la început bine stratificate, apoi masive. Ele conțin numuliți, bivalve, gasteropode și corali, ce în ansamblu conferă întregul pachet vârsta eocenă. Calcarele formează în malul stâng al Văii Țibăului o stâncă proeminentă, cu pereții abrupți, care permite urmărirea succesiunii în detaliu. Calcarele ce reprezintă faciesului litoral al Eocenului mediu, au aici o grosime neobișnuită, de peste 50 de metri dovedind condiții speciale de acumulare.