Mănăstirea Pătrăuți

Mănăstirea Pătrăuți a făcut parte din ansamblul singurei mănăstiri de maici ctitorită de Ştefan cel Mare.

Mănăstirea era destinată în special îngrijirii răniţilor din luptele purtate în preajma Cetăţii de Scaun a Sucevei.

Pisania în limba slavonă aflată deasupra portalului de intrare consemnează: Io Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, a început să zidească această Mănăstire în numele Sfintei Cruci in anul 6995 (1487) luna iunie ziua 13.

Sfântul Ştefan cel Mare construieşte biserici în ultimii 17 ani de viaţă, Biserica din Pătrăuţi fiind construită în primul an de construcţii, adică în 1487. Dispariţia nefericită a bisericii originale de la Putna şi distrugerea bisericii din Milişăuţi au făcut ca Biserica Pătrăuţi să fie astazi cea mai veche biserică păstrată dintre cele ctitorite de Sfântul Ştefan cel Mare.

Urmele lăsate de arme de asalt pe portalul de intrare în naos ne grăiesc despre istoria tragică a bisericii. Jefuită încă din secolul al XVI-lea, biserica a fost părăsită în repetate rânduri. Urmele celor aproape 200 de ani de părăsire se pot vedea în distrugerile tencuielilor arcelor şi bolţilor din altar şi pronaos. Este salvată la începutul secolului al XVIII-lea de Episcopul Calistru de Cernăuţi, iar din a doua parte a secolului al XVIII-lea, biserica serveşte ca biserică parohială.

Din vara anului 2003 în această biserică slujeşte părintele Gabriel Herea.

În toamna anului 2003, sub îndrumarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, s-au început ample lucrări de restaurare, lucrări ce au scos de sub praf şi fum suprafeţe de frescă de o inestimabilă valoare artistică şi istorică.

În anul 2004, pentru protejarea ansamblului iconografic original din sec. al XV-lea, s-a început construcţia unui paraclis unde se celebrează astăzi viaţa liturgică. Paraclisul nu este încă pictat, realizarea picturii aflându-se pe lista de proiecte viitoare.

Supravieţuind vremurilor, Biserica Pătrăuţi, cu forme arhitectonice blânde şi calme, aşezată pe malul pârâului cu nume de fată, Pătrăuceanca, te îndeamnă parcă la o comuniune intimă cu ierarhiile cereşti, cu dealul împădurit din apropiere, la poalele căruia odihnesc, într-un vechi cimitir, monahi sau oşteni ai viteazului domnitor Ştefan cel Mare.

Datorită formei originale de conservare, atât arhitectural cât şi iconografic, Biserica Pătrăuţi a devenit Monument UNESCO în anul 1993, fiind cea mai veche biserică ortodoxă Monument UNESCO din România.

–

via biserica.patrauti.ro

Stilul moldovenesc în arhitectură apare în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi se caracterizează printr-o armonioasă şi originală împletire a elementelor bizantine cu cele latine, cele gotice şi cu elemente specific moldoveneşti.

Elementele bizantine se observă uşor la compartimentarea bisericii în trei camere: pronaos, naos şi altar.

Elementul latin se observă în planul bisericii moldoveneşti construită în formă de cruce cu braţe inegale.

Elementele gotice sunt uşor de recunoscut la piatra sculptată ce crează portalul uşilor şi al ferestrelor, dar şi la acoperişul bisericii.

Elementele specific moldoveneşti surprind prin soluţia arhitectonică a turlei de deasupra naosului bisericii. Trecerea de la zidurile bisericii la tamburii turlei se realizează printr-un complex arhitectonic alcătuit din două sisteme de patru arce suprapuse şi intercalate de un tambur de turlă inferior.

Biserica Sfânta Cruce din Pătrăuţi este cea mai veche biserică păstrată dintre cele construite în stil moldovenesc.

–

via biserica.patrauti.ro

Pictura interioară uimeşte prin scene de o deosebită frumuseţe, cu teme unice sau cu abordări extraordinare ale unor teme clasice, culoarea predominantă fiind ocru auriu, cunoscut sub numele de galben de Pătrăuţi.

Luând în considerare inscripţiile în limba greacă de pe scenele din interiorul şi exteriorul bisericii, cât şi stilul artistului, s-a avansat ipoteza că biserica a fost pictată de o echipă de greci, bizantinologul francez Andre Grabar avansând numele lui Gheorghe din localitatea Tricala din centrul Greciei, a cărui piatră de mormânt o descoperise la Hârlău.

Stilul picturii este impregnat de umanismul bizantin specific perioadei paleologe de după căderea Constantinopolului.

Deşi unele scene au fost deteriorate de numeroasele evenimente din cronica neagră a mănăstirii, ansamblul iconografic păstrează scene inegalabile, printre care Tabloul Votiv din naos şi ampla frescă de pe peretele vestic al pronaosului intitulată Cavalcada Sfintei Cruci.

În Tabloul votiv, Sfântul Ştefan cel Mare este reprezentat oferind biserica lui Iisus Hristos, ajutat fiind de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, înaintaşul său în lupta pentru cruce, domnitorul stând alături de soţia sa, Maria Voichiţa, de fiul său Bogdan al III-lea şi de domniţele Maria şi Ana. Bogdan al III-lea, fiul lui Ştefan cel Mare este înfăţişat cu aceeaşi coroană ca şi tatăl său şi cu aceleaşi însemne domneşti pe hainele sale. Tabloul este un adevărat testament în legătură cu viitorul domn al Moldovei.

În partea de jos a tabloului se observă o spărtură ce dovedeşte existenţa unui alt tablou dedesupt. Atunci când a fost pictată biserica, fiul lui Ştefan, ce era cunoscut în ţară ca viitor domn, era Alexăndrel. Dar acesta moare la 1496, cu 8 ani înaintea lui Ştefan, de unde şi reconfigurarea succesiunii la domnie. Repictarea tabloului votiv a fost între 1496 si 1499, căci în tabloul votiv apare domniţa Ana, despre care se ştie că a murit la 1499, iar la Voroneţ, unde biserica s-a pictat în jurul anului 1500, Ana nu mai apare.

Cavalcada Sfintei Cruci, surprinde o armată de sfinţi militari ce au fost ucişi în timpul persecuţiilor anticreştine. Aceşti sfinţi sunt reprezentaţi călări şi înarmaţi. Nu este o scenă istorică, ci este o scenă ce se petrece în Rai. Sfinţii sunt conduşi de Arhanghelul Mihail şi de Împăratul Constantin, într-o mare horă a iubirii şi rugăciunii în jurul Crucii ce este înfăţişată în ceruri.

Această icoană este o compoziţie originală care nu a mai fost pictată în nici o altă biserică în întreaga artă de tradiţie bizantină. Este o rugăciune prin care Sfântul Ştefan cel Mare invocă biruinţa arhanghelului şi a mucenicilor în folosul armatelor sale pământeşti. Armata cerească este chemată în ajutorul armatei moldovene ce luptă pentru păstrarea identităţii creştine în faţa turcilor.

–

via biserica.patrauti.ro

Pictura exterioară a Mănăstirii Pătrăuți a fost descoperită în anii ’80.

Cercetările efectuate atunci la îndemnul profesorului Vasile Drăgut au dus la salvarea unor ample suprafeţe de pictură exterioară. S-a descoperit atunci că biserica a fost pictată la exterior doar pe peretele de apus, în jurul portalului gotic de intrare în biserică. Scena reprezentată este Judecata de Apoi.

Iniţial, pictura exterioară a fost datată în secolul al XVI-lea, deoarece exista teoria că fusese executată în timpul lui Petru Rareş. Restaurările ulterioare din interior, cât şi descoperirea picturii exterioare din vremea lui Ştefan cel Mare de la Voroneţ, înclină astăzi spre datarea în secolul al XV-lea a picturii exterioare de la Pătrăuţi, fiind considerată cea mai veche pictură bisericească exterioară din Moldova.

Scena Judecata de Apoi de la Pătrăuţi se remarcă prin monumentalitatea războiului dintre îngeri şi demoni în contextul judecării oamenilor. Demonii încearcă să încline balanţa către iad, dar fără succes. Balanţa este pictată mai grea către rai, ca un îndemn spre nădejde pentru cei care, aflaţi în faţa bisericii, au şansa să pornească pe drumul cel bun.

–

via biserica.patrauti.ro