Mănăstirea Rarău (Chiril)

Ctitorie a domnitorului Petru Rareș, Manăstirea Rarău poate deveni adăpost și loc de rugăciune pentru orice drumet care se încumeta să străbată zona.

Potrivit tradiției, aici a fost o sihăstrie înființată de cuviosul Sisoe, spre sfârșitul secolului al XV-lea. Se mai spune că, după anul 1538, când Petru Rareș a fost schimbat de la domnie, soția sa, Elena, împreună cu copiii, s-au ascuns în Rarău, fiind ocrotiți de călugări. Drept mulțumire, voievodul le-a înălțat o biserică in locul celei vechi și astfel a luat ființă schitul Rarău, în fosta sihăstrie Dodu.

Aproape de cota 1.400 se înalță două biserici. Cea veche datează din vremea când la cârma Moldovei se afla bravul Petru Rareș, iar cea nouă a fost sfințită în anul 2000.

Documentele vremii atesta ca la 1541, voievodul Petru Rares, aflandu-se in trecere pe aici cu domnita Ruxandra si incantat de farmecul peisajului, a hotarat sa ctitoreasca lacas de rugaciune si meditatie, drept multumire adusa lui Dumnezeu, pentru victoria ce-o repurtase impotriva hoardelor navalitoare ale tatarilor.

Legenda locului ne mai povesteste ca in acelasi an 1541, in cea de-a doua domnie a lui Petru Rares, ajungand aproape de culmile Raraului (care pe atunci se numea Todirescu), domnitorul si-ar fi lasat mai sus in munte sotia, fiul si o parte din avere.

Tatarii care au atacat pestera comorilor, nu au reusit sa patrunda in ea, deoarece o gramada de bolovani s-a prabusit asupra lor, ingropandu-i. Asa a scapat familia domneasca de navala tatarilor, dar cu pretul bogatiilor ce au ramas inchise pentru totdeauna in maruntaiele pamantului.

Asa ca oamenii de pa aceste meleaguri i-ar fi spus de atunci Todirescului “Rarau” (de la numele domnitorului), iar stancile care au ajutat-o pe doamna sa scape cu viata au fost numite “Pietrele Doamnei”.

Mai bine de doua veacuri, credinciosii de pretutindeni s-au izbavit de pacate la fum de lumanare si fosnet de cetina, in Poiana Sihastriei. Dar in 1776 dangatul de clopot s-a stins. Venisera ocupantii austro-ungari, amenintatori si neimpacati cu obiceiul crestin.

Mai departe legenda glasuieste ca icoana Maicii Domnului disparea din rama, dar revenea de fiecare data la rugaciunile imploratoare ale calugarilor de la schit, care au fost martorii unui fenomen miraculos.

Intrebata fiind Maica Domnului de ce pleaca icoana din schit, s-au auzit vorbe naucitoare: “Unde pleaca icoana mea sa mutati schitul, caci austriecii ii dau foc”. Atunci, cu spaima-n glas, vornicul Sabie a poruncit: “Fratilor, sa ducem schitul de partea cealalta a Raraului, sa ramana Moldovei peste veacuri, pana trece ceasul de cumpana!”

In mare taina, calauziti de icoana Maicii Domnului, atelajele trase de cai si catari, au transferat intregul inventar, la Chirii, pe versantul dinspre apa Bistritei, a muntelui Rarau. Robii ce se aflau pe paraul de acolo au dat de veste boierului Bals, care s-a infatisat a doua zi cu 20 de calareti si a donat cu grabire 600 de hectare de padure si fanete pentru manastirea careia i-a pus piatra de temelie si a recladit-o pe propria-i cheltuiala. Ieroschimonahul Sisoe, egumenul schitului, a adus lauda lui Dumnezeu prin Sfanta Liturghie.

Incercarile repetate ale credinciosilor, de dupa 1945, de a reconstrui schitul pe vechiul amplasament ales de Petru Rares, au fost sortite esecului. Ateii comunisti s-au opus cu inversunare unor astfei de initiative.

Dupa 1989, aceiasi vrednici si inimosi credinciosi care nu si-au pierdut niciodata speranta si carora li s-au adaugat multi altii, au hotarat sa recladeasca vechiul schit mai frumos si mai impunator. Acum aveau de partea lor si pe actualul staret-arhimandrit, venit in iulie 1992 de la manastirea Bistrita-Neamt.

In numai doi ani si trei luni prin purtarea de grija a Atotputernicului Dumnezeu si cu contributia benevola a credinciosilor, lucrarea a fost finalizata.

La 16 august 1994, glasul celor trei clopote a prins iarasi viata, amestecandu-si dangatele grave cu fosnetul cetinii si cu tumultul cristalin al Izvorului Alb care-si pravale undele spre albia Moldovei. Inalt Prea Sfintia Sa Pimen Suceveanul a rostit binecuvantarea la terminarea constructiei, pe care a si sfintit-o, la data mai sus amintita.

Ctitorii Manastirii sunt Mantuitorul Iisus Hristos si Maica Domnului care se ingrijesc in mod deosebit de acest sfant lacas, in care se gasesc 7 sfinte icoane facatoare de minuni, care aduc vindecare si alinare celor bolnavi si suferinzi.

Manastirea Rarau este ridicata sub ocrotirea Sfantului Ioan Bogoslovul si pastreaza cu credinta Icoana Maicii Domnului, Izvoratoare de Mir. O alta icoana, considerata si ea facatoare de minuni si adapostita de Manastirea Rarau, este si cea a Sfantului Ioan Evanghelistul. Icoana Sfantului Ioan Evanghelistul se afla in biserica noua a manastirii.

La ora actuala manastirea domina ca o bijuterie rara Poiana Sihastriei. Asezamantul mai cuprinde 26 de chilii, iar pentru credinciosii care fac pelerinaje, in special duminicile si sarbatorile de peste an, exista posibilitati de cazare cu destinatie speciala pentru credinciosi, carora li se serveste si masa. Chiliile si casa de oaspeti din curtea manastirii pot gazdui intr-o noapte 150 de pelerini.

Programul religios si duhovnicesc este inspirat de la Muntele Athos si de la manastirile Frasinei – Valcea si Sihastria Neamtului. Zilnic se oficeaza Sfanta Liturghie, vecernia si slujba de la miezul noptii, cu privegheri si acatiste ce se impun in programul monastic.

Vorbele Mantuitorului: “Rugati-va si privegheati, ca nu se stie ceasul…” sunt adanc incrustate in inimile si mintile celor 12 vietuitori ai manastirii si sunt cu sfintenie respectate.