Mănăstirea Zamca (Suceava)
Mănăstirea Zamca din municipiul Suceava este un complex medieval fortificat care a avut anterior rol de mănăstire armenească.
Complexul medieval Zamca a fost construit în anul 1606 de armenii refugiați în Moldova încă din secolul al XIV-lea.
Ridicată pe un platou din partea de vest a orașului, construcția ocupă o bună poziție strategică.
Istoric
Prezența armenilor în Moldova este atestată încă din secolul al XIV-lea, când aceștia s-au refugiat pe aceste teritorii pentru a scăpa de persecuții. În anul 1401 domnitorul Alexandru cel Bun înființează o episcopie armeană la Suceava.
După cele mai noi informații, Mănăstirea Zamca a fost construită la începutul secolului al XVII-lea. Complexul medieval Zamca a început să fie ridicat în anul 1606, într-o poziţie strategică, pe unul din platourile vestice ale oraşului.
În mijlocul naosului bisericii Sfântul Auxentie se află piatra de mormânt a lui Agopșa (Iacob) Vartan, pe care se află următoarea inscripție: „Aceasta este piatra de mormânt a lui Agopșa, fiul lui Amir (principe), acesta este întemeietorul sfintei biserici, a murit în 1051 (=1602) după era armeană”,
Se pare că cei care au ridicat mănăstirea au fost fraţii Auxent, Hagop şi Grigor, fiecare dintre ei ridicând câte o clădire: primul a construit biserica, în timp ce ceilalţi doi au ridicat câte o capelă.
Comunitatea armenească de pe aceste meleaguri a trecut prin perioade dificile. În perioada lui Petru Rareș, armenii au fost persecutați, deoarece religia lor era considerată a fi neortodoxă. Cei care au ales să se convertească au supraviețuit regimului, în timp ce unii dintre ei au fost uciși, datorită credinței puternice pe care o aveau. Mulți au ales să fugă în Transilvania, în timp ce Mănăstirea Zamca a fost arsă din temelii.
Cu toate acestea, datorită lui Ioan Vodă cel Cumplit, un domnitor de origine armeană, Mănăstirea Zamca a fost reconstruită.
La sfârșitul secolului al XVII-lea, trupele polone de sub comanda regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) au ocupat Suceava în mai multe rânduri. În 1690 mănăstirea a devenit cartierul general al armatei polone pentru toate operațiunile lor din Moldova legate de participarea Poloniei la Războiul Sfintei Ligi împotriva Imperiului Otoman. Rămânând la mănăstire mai mulți ani, polonezii au construit o rețea extinsă de fortificații bastion, care sunt bine păstrate până astăzi. Numele popular al mănăstirii, „Zamca”, provine probabil din această perioadă; derivă din „zamek”, cuvântul polonez pentru castel.
Caracteristici unice și remarcabile
Complexul este închis cu ziduri de forma unui patrulater neregulat (trapezoidal), întărite cu contraforturi interioare și exterioare, fără turnuri de apărare.
Zidul de incintă formează un trapez alungit, cu laturi sprijinite din loc în loc de contraforturi. Laturile paralele ating lungimea de 59 metri și respectiv 66 metri, iar celelalte două de 70 metri și 74 metri. Grosimea zidului este de un metru și înălțimea atinge în unele locuri patru metri.
Ansamblul arhitectural este format din trei clădiri (biserica principală Sfântul Auxentie, turnul-clopotniță de pe latura de est cu o înălțime de 26 metri și o clădire cu paraclis la etaj pe latura de vest, unde se află intrarea în incinta mănăstirii).
Turnul-clopotniță de la Complexul medieval Zamca se află în estul zidului de incintă şi a fost construit în anul 1606, conform unei inscripţii de pe cheia de boltă a uneia dintre arcade. Turnul are 26 de metri şi se aseamănă mult cu cel de la Mănăstirea Dragomirna. La parter, se află intrarea în mănăstire, la primul etaj, Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul şi la al doilea se află clopotniţa.
Biserica armenească Sfântul Axentie a Mănăstirii Zamca din Suceava a fost resfințită la data de 14 August 2004, după 439 de ani de la prima sfințire. Sfântul lăcaș a fost supus în ultimii zece ani unor ample lucrări de restaurare, finanțate de Ministerul Culturii și Cultelor cu peste șase miliarde de lei vechi.
Ce se poate vizita
Vizitatorii pot explora următoarele componente ale complexului:
- biserica principală Sfântul Auxentie cu piatra de mormânt a ctitorului Agopșa;
- turnul-clopotniță de 26 metri înălțime cu paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul;
- clădirea de vest cu paraclisul Sfânta Maria și fostul sediu al episcopiei armene;
- zidul de incintă medieval cu contraforturi;
- fortificația poloneză din pământ și șanțuri din secolul al XVII-lea;
- chiliile din secolul al XIX-le.
Durata recomandată pentru vizitare
Vizita poate dura aproximativ o oră.
Mențiuni
Parcare în apropiere.
Monumente istorice
- Mănăstirea ZamcaSV-II-a-A-05485secolele XVI-XVII
- Biserica Sf. AxentieSV-II-m-A-05485.011551
- Paraclisul Sf. GrigoreSV-II-m-A-05485.021606
- Paraclisul Sf. MariaSV-II-m-A-05485.03secolul XVII
- ChiliiSV-II-m-A-05485.04secolul XIX
- Zid de incintăSV-II-m-A-05485.05secolul XVII
- Turn clopotniţăSV-II-m-A-05485.061606
- Fortificaţia de pământSV-II-m-A-05485.071691
Program de vizitare
–
Tarife de vizitare
Acces gratuit.
Contact
strada Zamca, numărul 30, Suceava, județul Suceava, România


