Observatorul Astronomic și Planetariul Suceava
Observatorul Astronomic din Suceava este destinat proiectării cerului înstărit, a sistemului solar și a planetelor vizibile.
Istoric
Clădirea în care funcționează Planetariul și Observatorul Astronomic din Suceava a fost construită în perioada 1981–1982, iar inauguarea a avut loc în anul 1982. Edificiul are o linie arhitecturală modernă, specifică destinației, fiind ridicat cu fonduri din buget alocate de Consiliul Popular Județean.
Un rol hotărâtor în apariția Planetariului îl are profesorul Alexandru Toma, cel care reușește să convingă oficialitățile vremii să aloce fonduri pentru construcția unui astfel de obiectiv, apelând la motivația educării științifice a tineretului.
Planetariul a găzduit evenimente importante de-a lungul timpului. În 1984 aici se desfășoară lucrările celei de-a VII-a Consfătuiri a Comisiei pe probleme de fizică și evoluția stelelor, având ca organizatori academiile tuturor țărilor Europei de Est. La 1 Februarie 1989 cosmonautul român Dumitru Prunariu ține un discurs unui numeros public despre zborul său în spațiu, iar la 17 Iunie 1994 astronautul american Charles Duke vizitează Planetariul din Suceava, oferind filmul realizat de el pe suprafața Lunii în timpul misiunii Apollo 16.
În anul 2008, Planetariul este preluat de Universitatea Ștefan cel Mare, fiind administrat de Catedra de Geografie a Facultății de Istorie și Geografie.
Caracteristici unice și remarcabile
În sala Planetariu, de formă circulară, cu o capacitate de 80 de locuri, este montat un proiector complex top ZKP 2, achiziționat de la firma germană Carl Zeiss Jena în anul 1978. Acesta proiectează Soarele, Luna, planetele și aproximativ 6000 de stele vizibile cu ochiul liber pe cerul boreal și austral, imaginea dinamică a Sistemului Solar, planeta Jupiter cu sateliții galileeni, evoluția cometei Donati, fenomenul stelelor căzătoare (meteori) și mișcarea unui satelit artificial.
Instrumentele de observație includ luneta (x120) și telescopul de tip cassegrain (x375), ambele de proveniență Carl Zeiss. Se pot observa petele solare, relieful lunar, Jupiter cu sateliții galileeni, inelele lui Saturn, roiuri de stele, nebuloase galactice și fenomene astronomice (eclipse, ocultații…).
Un element de unicitate care diferențiază Planetariul din Suceava de alte planetarii din lume este pictura realizată de artistul Mircea Hrișcă, reprezentând orizontul orașului Suceava, lucrare care a devenit un veritabil document despre vechea arhitectură, reconstituind repere citadine de acum 30 de ani.
O altă piesă unică este macheta Lunii – lucrare unicat concepută și realizată de profesorul de geografie Neculai D. Isaic, avându-i consultanți științifici pe regretatul astronom dr. Harald Alexandrescu, coordonator al Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu București și conf. univ. dr. Elvira Botez.
Aici se află și un pendul panoramic, utilizat în cercetarea fenomenelor de gravitație, realizat după proiectul laureatului Nobel, Maurice Allais.
Ce se poate vizita
În spațiul expozițional de la parter sunt prezentate cele mai noi fotografii și imagini din Univers, istoria în date și imagini a observatoarelor și instrumentelor astronomice din vechime și până la cele previzionate a se construi. Acestea sunt expuse pe panouri iluminate, impresionante pentru publicul vizitator prin mărime și acuratețe.
Expozițiile permanente includ: Pagini din istoria astronomiei românești, Observatoare și instrumentele astronomice din lume, Primul sistem solar și Dincolo de Calea Lactee.
Sala planetariului de formă semisferică, cu o deschidere a cupolei de zece metri pătrați și o capacitate de 80 de locuri dispuse circular, unde se desfășoară spectacole interactive de proiectare a cerului.
La etaj se află o Mediatecă, o sală cu o capacitate de o sută de locuri, dotată cu aparatură audio-video, unde se organizează simpozioane, conferințe, sesiuni de comunicări științifice și se oferă publicului vizitator video-documentare.
Terasa de observații. Terasa și cupola mobilă sunt folosite pentru observații astronomice cu luneta (x120) și telescopul de tip cassegrain (x375).
Biblioteca specializată. Planetariul dispune de o bibliotecă care cuprinde cărți și periodice de specialitate, precum și o donație de carte făcută de conf. dr. Elvira Botez.
Durata recomandată pentru vizitare
Durata unui program de planetariu este 45 de minute, iar acest tarif include vizitarea Observatorului și / sau participarea la activitățile educative, științifice sau de divertisment derulate în cadrul Observatorului pentru o durată de maxim două ore.
Pentru o experiență completă, se recomandă o vizită de două-trei ore care să includă programul de planetariu, vizitarea expozițiilor și, dacă vremea permite, observațiile astronomice de pe terasă.
Mențiuni
Există posibilități de parcare în zonă.
Se organizează programe educative tematice, spectacole de planetariu și observații astronomice ghidate pe terasă.
Pentru programul de planetariu se fac programări, iar programul de planetariu se desfășoară pentru grupuri de minim zece persoane. Se recomandă rezervarea în avans, mai ales pentru grupurile organizate.
Personalul specializat al observatorului oferă explicații detaliate în timpul programelor și vizitelor. Spectacolele de planetariu sunt prezentate de specialiști în astronomie.
Clădirea dispune de facilități de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă.
Program de vizitare
- marți – duminică și sărbătorile legale / 9:00 – 17:00
Observațiile astronomice de noapte se fac doar cu programare.
Tarife de vizitare
- 8 lei
- 5 lei / elevii, studenții și angajații USV
Programul de planetariu se desfaşoară pentru grupuri de minim zece persoane.
Tariful include vizitarea observatorului și / sau participarea la activitățile educative, științifice sau de divertisment derulate în cadrul observatorului pentru o durată de maxim două ore. În cazul în care un vizitator dorește o durată mai mare de vizitare atunci se achiziționează un nou bilet corespunzător duratei extinse de vizitare.
Sunt exceptate de la plata tarifelor de intrare persoanele implicate în activități didactice sau științifice incluse în planurile de învățământ ale universității sau în proiectele contractate de universitate.
Pentru vizitatorii de la casele de copii sau căminele de bătrâni se acordă lunar câte o gratuitate. Se pot acorda gratuități cu aprobarea conducerii universității sau a Planetariului și Observatorului Astronomic cu ocazia unor evenimente sau manifestări organizate sau co-organizate de universitate.
Contact
strada Universității, numărul 13A, Suceava, județul Suceava, 720229
+4 0230 216 147 (interior 157)
observator@usv.ro
observator.usv.ro


