Vreți să vedeți cum se dichiseau boierii, domnii, domnițele, dregătorii, curtenii din Moldova medievală? Vreți să aflați ce vestimentații și ce bijuterii se purtau în perioada medievală?
Vă invităm la Muzeul de Istorie Suceava, unde, împreună cu specialiștii noștri, veți auzi poveștile modelor din Evul Mediu și veți admira veșminte și bijuterii medievale restaurate în județul Suceava.
Muzeul Național al Bucovinei revine și în acest an cu propunerea de a cunoaște lumea fascinantă a modei din perioada medievală, invitând publicul la proiectul de educație muzeală / oră de muzeu „Podoabe şi veşminte în Moldova medievală”. Împreună cu specialiștii muzeului, participanţii au ocazia să descopere piese vestimentare şi podoabe, specifice perioadei medievale: rochie, cămaşă, marame, bonete, pantofi, brâie, anterie colorate, dar şi ace de păr şi de voal, inele şi cercei, reprezentând importante izvoare istorice care au stat la baza studiilor despre evoluția vestimentației în Moldova. Piesele vestimentare şi podoabele, o parte dintre ele expuse în Muzeul de Istorie, au fost descoperite de-a lungul timpului, în urma cercetărilor arheologice sistematice, în morminte de la bisericile Sf. Ioan Botezătorul din Siret, Biserica Mirăuți din Suceava, Mănăstirea Probota, Biserica „Sfântul Nicolae“ Bălineşti şi se încadrează în doua mari categorii: veşminte, dar şi obiecte ce ţin de ritualul funerar. Veşmintele şi podoabele prezentate sunt încadrate cronologic în perioada secolelor XV-XVII. Îi vom surprinde pe cei interesați cu frumusețea și unicitatea pieselor vestimentare care fac parte din colecția de textile arheologice a Muzeului Național al Bucovinei, cu detalii asupra modului în care au fost lucrate şi materialele prețioase folosite la realizarea lor: brocard, mătase, mătase decorată cu fir de argint aurit, dantelă din fir de argint aurit, catifea de mătase broșată cu aur, dar şi tehnicile de coasere şi brodare specifice perioadei medievale. De asemenea, participanții se vor bucura de frumusețea podoabelor medievale, din colecţia de numismatică a Muzeului Național al Bucovinei, fiindu-le prezentate materialele utilizate la realizarea lor: aur, argint, cu pietre semipreţioase şi metodele de realizare, specifice perioadei medievale – turnare „à cire perdue“, cizelare, gravare, trefilare, granulaţie, ciocănire, sudare, aurire, filigran, decupare.
Ce trebuie să faceți, ca să puteți pătrunde și admira lumea podoabelor și veșmintelor din perioada medievală? Cadrele didactice sun invitate să sune la numărul de telefon +4 0230 216 439, interior 116 sau la cel al muzeografului responsabil de programul de educație muzeală, +4 0747 415 751, unde vor primi informații despre proiect, modalitatea de înscriere, data programată.
Participarea se face în baza biletului de vizitare a Muzeului de Istorie Suceava.
Proiectul de educație muzeală se va derula pe parcursul anului școlar 2024.