În ultima lună, peste 20 de persoane s-au rătăcit în zone împădurite, după ce au plecat să culeagă ciuperci.
Cele mai multe dintre dispariții au fost sesizate de către membrii de familie, aceștia fiind îngrijorați din pricina faptului că nu au mai putut contacta telefonic persoanele respective, existând posibilitatea ca acestea să se afle într-o situație de risc. De asemnea, în multe dintre cazuri persoanele erau vârstnice sau se aflau sub tratament medical, riscul victimal fiind unul crescut.
În toate situațiile s-au constituit de îndată echipe complexe de căutare, fiind utilizate toate forțele disponibile și angrenate toate echipajele de poliție aflate în serviciu în zonele respective, Totodată, la activitățile de căutare au fost cooptați jandarmi din cadrul IJJ Suceava, pompieri ISU Suceava dar și zeci de voluntari, cărora le mulțumim pentru sprijin.
Din fericire intervenția promptă, dar și resursele umane și logistice implicate, au făcut ca deznodământul să fie unul fericit în toate situațiile.
Cu toate acestea, atragem atenția că în ultima perioadă riscurile au crescut considerabil odată cu temperaturile mult mai scăzute în fondul forestier și în zona montană, în special pe timpul nopții. În aceste condiții recomandăm celor care se deplasează în zone împădurite pentru agrement sau în calitate de culegători de ciuperci să manifeste atenție sporită și să dispună măsurile preventive minime.
O particularitate a acestei activități constă în faptul că nu ține cont de traseele și potecile marcate sau nemarcate, în marea majoritate a timpului afectat, pădurile sunt străbătute fără o direcție clară.
De regulă, sunt vizate locurile cele mai îndepărtate sau izolate, în speranța găsirii ciupercilor înaintea altor culegători.
Odată concentrați în găsirea ciupercilor, ascunse de multe ori sub covorul de frunze, pierderea din vedere a partenerilor se poate produce foarte repede și insesizabil. Atenția fiind captată spre găsirea și culesul ciupercilor, unele persoane uită să își periodic anumite puncte de reper. Orientarea devine dificilă cu cât pădurea este mai deasă, iar pierderea contactului cu partenerii va face și mai dificilă găsirea soluțiilor de ieșire din impas.
Ținând cont de aceste particularități, pentru evitarea evenimentelor nedorite, de la panica celui rătăcit la stresul celor apropiați, putând ajunge până la traume fizice și psihice, polițiștii suceveni recomandă următoarele: nu plecați niciodată singuri, mai ales în zonele necunoscute, anunțați apropiații despre arealul în care intenționați să vă desfășurați activtatea, locul de intrare în zona împădurită și să aveți asupra dumneavoastră telefonul mobil cu bateria încărcată.
Sunt de dorit telefoanele de generație nouă, inteligente, care oferă facilități de localizare operatorului SNUAU 112.
În momentul în care aveți certitudinea că v-ați rătăcit sau că o persoană din grupul dumneavoastră este rătăcită, anunțați imediat operatorul 112 și urmați întocmai recomandările primite!
Rămâneți în același loc, nu vă schimbați locația decât cu acordul operatorului 112, s-ar putea să pierdeți semnalul GSM, îngreunând astfel operațiunile de căutare și salvare.
La apropierea înserării opriți activitatea și retrageți-vă către locul de intrare în pădure sau către un loc cunoscut.
Nu uitați să aveți la dumneavoastră un rucsac în care să aveți căteva articole ce vă pot oferi un minim de siguranță: o sursă de lumină, apă, alimente, artcole de îmbrăcăminte și de protecție împotriva umezelii și polii.
Țineți în permanență contactul vizual și acustic cu cei din grup.
Acordați o atenție sporită copiilor și vârstnicilor care vă însoțesc.