Județul Suceava » Știri » Material lemnos confiscat după controale în trafic și verificări la unități economice de profil silvic

Material lemnos confiscat după controale în trafic și verificări la unități economice de profil silvic

În ultimele două zile polițiștii au identificat mai multe transporturi ilegale de material lemnos și au efectuat verificări la societăți comerciale având ca obiect de activitate debitarea, procesarea, transportul și comercializarea lemnului.

Au fost confiscațiaproape 40 metri cubi material lemnos în valoare de circa 15.000 lei și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 17.500 lei.

La data de 7 Septembrie 2024, ora 2:40, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, în timp ce executau activități de patrulare pe raza comunei Berchișești, au oprit pentru control pe DN 2E o autoutilitară condusă de către un bărbat de 48 ani, din satul Slatina, căruia i s-a solicitat să înmâneze documentele personale și ale autoutilitarei. S-a constatat faptul că în autoutiliatară șoferul transporta material lemnos, respectiv cherestea rășinoase, motiv pentru care i-au fost solicitate documentele de proveniență și transport, acesta afirmând că nu deține documente pentru bunurile transportate. S-au efectuat verificări în aplicația SUMAL 2.0 a autoutilitarei și s-a constatat faptul că, aceasta nu are emis niciun aviz de însoțire a materialului lemnos pentru ziua în curs, motiv pentru care i s-a solicitat conducătorului auto să însoțească echipajul de poliție la Depozitul Pod Izvor din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului. Organele silvice au inventariat materialului lemnos, rezultând un volum de 4,12 metri cubi cherestea specia brad, cu o valoare totală de 3.584 lei, care a fost confiscat și predat în custodia lucrătorilor silvici. Față de șofer s-a luat măsura de sancționare contravențională cu amendă în valoare de 3.000 lei, precum și măsura complementară de confiscare a cantității de 4,12 metri cubi cherestea specia brad.

La data de 5 Septembrie 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Milișăuți, au identificat și oprit pentru control pe strada Barbu Lăutarul din localiatea Bădeuți, orașul Milișăuți, o autoutilitară ce transporta material lemnos, existând suspiciunea că nu există acte de proveniență transport. Conducătorului auto i s-a solicitat să înmâneze documentele personale, ale autoutilitarei şi cele privitoare la materialul lemnos transportat, acesta prezentând documentele persoanale constatându-se că este un bărbat de 55 ani, din comuna Sucevița, satul Voievodeasa. Totodată acesta a precizat faptul că nu deține aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat. S-au efectuat verificări în aplicația SUMAL 2.0, iar în urma interogării, a rezultat faptul că șoferul nu deține aviz de însoțire a materialului lemnos transportat. Organele silvice au inventariat materialul lemnos, rezultând cantitatea totală de 3,45 metri cubi lemn foc de esență fag. S-a dispus confiscarea cantității de de 3,45 metri cubi lemn foc de esență fag în valoare de 848 lei, întreaga cantitate de lemn fiind predată în custodia Ocolului Silvic Solca. Față de conducătorul auto s-a dispus măsura sancționării contravenționale.

La data de 5 Septembrie 2024, ora 15:30, în timp ce polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Mălini, acționau pe linie de silvicultură, au oprit pentru control pe DJ 209A, Găinești din satul Găinești, comuna Slatina, autoutilitara marca „MERCEDES BENZ”, constatându-se faptul că la volanul autoutilitarei se aflaun bărbat de 40 ani, din satul Slatina, com. Slatina, care transporta material lemnos fără a deține documente de proveniență, motiv pentru care s-a procedat la însoțirea acestuia la Ocolul Silvic Mălini în vederea confiscării materialului lemnos. Totodată, s-au efectuat verificări în aplicația SUMAL 2.0, ocazie cu care s-a constat faptul că nu există un aviz de însoțire a materialului lemnos emis pentru autoutilitară. În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 1,38 metri cubi cherestea rășinoase, în valoare totală de 1.236 lei. Șoferul a fost sancționat contravențional pentru transportul cantității de material lemnos fără documente de proveniență. Materialul lemnos confiscat a fost lăsat în custodie Ocolului Silvic Mălini.

La data de 5 Septembrie 2024, ora 18:20, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca, în timp ce desfășurau activitatea de patrulare pe raza de competență au interceptat pe DJ 178, comuna Arbore, satul Arbore, o autoutilitară condusă de către un bărbat de 31 ani, domiciliat în satul Horodnicu de Sus, acesta transportând material lemnos fără a deține aviz de însoțire a mărfii. Autoutilitara a fost condusă la Ocolul Silvic Solca, iar în prezența unui inginer silvic din cadrul ocolului, a fost identificată cantitatea totală de 2,02 metri cubi, respectiv 0.64 metri cubi lemn foc fag și 1,4 metri cubi lemn foc molid, în valoare totală de 405 lei. Cantitatea de material lemnos a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Solca, iar șoferul autoutilitarei a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei.

La data de 5 Septembrie 2024, în jurul orei 3:00, lucrătorii Secției Numărul 13 Poliție Rurală Bălcăuți, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit regulamentar cu utilizarea semnalelor acustice și luminoase o autoutilitară condusă de către o femeie din satul Frătăuții Noi. În urma controlului autoutilitarei s-a constatat că autovehiculul era încărcat cu material lemnos, conducătoarea auto a precizând faptul că nu deține aviz de însoțire sau documente de proveniență. În aceste condiții, transportul a fost condus la depozitul Zamostea-Lunca ce aparține Ocolului Silvic Adâncata, unde materialul lemnos a fost inventariat de către maistru silvic din cadrul Ocolului Silvic Adâncata, constatându-se faptul că în autoutilitară a fost transportată o cantitate de 1,75 metri cubi cherestea rășinoase, în valoare de 1.568 lei, ce a fost reținută în vederea confiscării. Având în vedere cele constatate, s-a luat măsura sancționării contravenționale, dar și pentru lipsa documentelor.

Au fost desfășurate și actrivități de control la două unități economice din zona Vatra Dornei.

Având în vedere activitățile ce se desfășoară în cadrul acțiunii Scutul Pădurii, la nivelul Poliției Municipiului Vatra Dornei, polițiștii din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei, însoțiți de lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat un control pe linia prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale din domeniul circulaţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialelor lemnoase. Cu ocazia controlului efectuat la un depozit situat pe raza comunei Ciocănești, au fost constatate diferențe între stocul scriptic înregistrat în aplicația SUMAL 2.0 și stocul faptic al materialului lemnos aflat în depozitul societății, respectiv deținerea în plus în stocul depozitului a cantității de 19,734 metri cubi lemn rotund pentru celuloză rășinoase, sens în care s-a luat măsura sancționării societăţii cu de 2.500 lei. Ca măsură complementară, s-a dispus confiscarea valorică a cantității de 19,734 metri cubi lemn rotund pentru celuloză rășinoase cu valoarea de 5.111 lei.

De asemenea, s-a efectuat un alt control la un depozit situat pe raza comunei Panaci, satul Coverca, ocazie cu care au fost constatate diferențe între stocul scriptic înregistrat în aplicația SUMAL 2.0 și stocul faptic al materialului lemnos aflat în depozitul societății, respectiv deținerea în plus în stocul depozitului a cantității de 7,404 metri cubi lemn de lucru pentru construcții, sens în care s-a luat măsura sancționării societăţii în baza procesului verbal de constatare a contravențiilor în valoarea de 5.000 lei. Ca măsură complementară, s-a dispus confiscarea valorică a cantității de 7,404 metri cubi lemn de lucru pentru construcții cu valoarea de 2.013 lei.

Poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

Scroll to Top