Sâmbătă, 6 Aprilie 2024, în jurul orei 16:00, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bucovina al județului Suceava a fost solicitată să intervină la o misiune de asanare a unui element de muniție, în localitatea Chiril, comuna Crucea.
Echipajul pompierilor militari s-a deplasat la fața locului, cu o autospecială pirotehnică, unde în urma detectării și identificării a descoperit un proiectil exploziv, calibrul 76,2 mm, care provine din timpul Primului Război Mondial. Acesta era echipat cu focos și în perfectă stare de funcționare.
Elementul de muniție a fost găsit de către o echipă de muncitori, într-o zonă din imediata apropiere a Mănăstirii Rarău, în timp ce lucra pentru îndreptarea și nivelarea solului. Muncitorii au oprit imediat activitatea și au sunat la 112, pentru a anunța evenimentul.
Pirotehniștii au securizat zona și au evacuat din perimetru persoanele neautorizate. După ridicarea muniției și punerea acesteia în siguranță, pompierii militari au instruit persoanele aflate la fața locului, inclusiv personalul monahal, privind modul de comportare în astfel de situații.
Misiunea pirotehnică s-a desfășurat cu profesionalism, fără a pune în pericol vieți omenești sau bunuri materiale.