Muzeul Național al Bucovinei organizează Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină pentru adulți, care se va desfășura în perioada mai – iunie 2025, la Muzeul de Istorie.
Calendarul zilelor de desfășurare este următorul 29-31 Mai 2025, 5-7 Iunie 2025 și 11-14 Iunie 2025. Cursul este structurat în 10 ședințe cu durata de trei ore fiecare, pentru două grupe de maxim 12 persoane, după următorul orar: 9:00 – 12:00 şi 17:00 – 20:00.
Pot participa adulți și tineri cu vârsta peste 18 ani. Vor fi asigurate toate materialele necesare desfășurării activității.
Fiecare participant va picta o icoană „da capo al fine” fiind îndrumat de către un lector de specialitate. Tehnica veche a iconografiei, rezultatul experienţei de veacuri a iconarilor, adaptată în timp materialelor noi apărute, va fi descifrată pas cu pas, etapă cu etapă alături de lectorul atelierului.
Înscrierile se fac la Muzeul de Istorie din Suceava prin completarea fișei de înscriere, pe care o găsiți la muzeu.
Mai multe informații aflați la telefon +4 0230 2164 39, interior 133.
Taxa de participare la curs: 200 lei. Plata se poate realiza în numerar la casieria muzeului.
Aflat la a VI-a ediție atelierul își păstrează tradiția, să prezinte publicului larg lucrările realizate de către participanți într-o expoziție pe simezele Muzeului de Istorie din Suceava.