La data de 20 Octombrie 2024, în jurul orei 1:40, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Solca și Poliției Orașului Milișăuți au observat un autoturism care circula haotic pe DN 2K la ieșirea din localitatea Milișăuți către Iaslovăț, existând posibilitatea ca șoferul să fie sub influența băuturilor alcoolice.
S-a procedat la oprirea autoturismului în cauză folosind sistemele vizuale și acustice ale autospecialei de poliție
Conducătorul auto a fost legitimat, stabilindu-se că este un bărbat din satul Soloneț, comuna Todirești, care poseda permis de conducere valabil.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcolemie de 0,75 mg/l, motiv pentru care șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde i s-au recoltat două probe biologice, în vederea stabilirii alcolemiei.
În cauză ne-am sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, dosar penal care urmează a fi soluționat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Iaslovăț.